Mii de oameni au fost evacuați din casele lor în Europa de Vest din cauza incendiilor de vegetație
Incendiile de vegetație au luat cu asalt vestul Europei la finalul săptămânii trecute, distrugând întinderi semnificative de teren și forțând mii de oameni să-și părăsească rapid locuințele, din cauza unui val de căldură fără precedent, potrivit The Guardian.

Foto: Michael Held/Unsplash
Pompierii din Franța, Spania și Portugalia s-au luptat cu flăcările și au încercat să țină dezastrul sub control, însă efectele directe ale schimbărilor climatice au avut un cuvânt puternic de spus.
În regiunea franceză Gironde peste 12.000 de oameni au fost evacuați, întrucât un vânt puternic a zădărnicit eforturile pompierilor de a limita pagubele incendiilor de vegetație. Aproape 10.000 de hectare de teren au fost răvășite în Gironde și Bordeaux până sâmbătă, în creștere de la 7.300 de hectare la nivelul zilei e vineri.
În Spania, pompierii s-au luptat cu incendii după câteva zile în care temperaturile au ajuns la niveluri neobișnuit de ridicate, atingând chiar și 45,7 grade Celsius. În sudul țării, aproape de Costa del Sol, peste 3.000 de oameni au fost evacuați din locuințele lor din cauza unui incendiu masiv de vegetație care a izbucit în apropierea orașului Mijas. Mulți dintre aceștia au ajuns la adăposturi organizate în centre sportive.
Unele dintre cele mai dure incendii de vegetație au avut loc în Portugalia, unde pilotul unui avion care lupta cu flăcările a decedat vineri, când s-a prăbușit în timpul unei misiuni. Doar săptămâna trecută au fost răniți peste 160 de oameni din cauza incendiilor de vegetație, în timp ce alte câteva sute de persoane au fost evacuate.
Ministerul Sănătății din Portugalia a anunțat că 238 de persoane au decedat din cauza valului de căldură din perioada 7-13 iulie. Majoritatea dintre aceștia erau oameni în vârstă, care sufereau deja de diferite afecțiuni medicale.
În Portugalia au fost răvășite circa 40.000 de hectare de teren de la începutul anului până la mijlocul lunii iunie, aproape triplu față de aceeași perioadă a anului trecut, după cum arată datele Institutului pentru Conservarea Naturii și a Pădurilor. Mai îngrijorător este că în ultima săptămână a fost afectată o suprafață echivalentă cu două treimi din cea răvășită în primele șase luni din an, adică încă 26.000 de hectare.
No Comments