Enter your keyword

post

Managerul de active Brookfield a lansat cel mai mare fond de investiții dedicat angajamentului net zero, în valoare de 15 miliarde de dolari

Managerul global de active Brookfield Asset Management a anunțat săptămâna aceasta că a strâns un total de 15 miliarde de dolari în primul său fond de investiții dedicat angajamentului net zero, iar acesta se numește Brookfield Global Transition Fund, potrivit ESG Today.

Foto: Sharon McCutcheon/Unsplash

Ținta inițială a fondului era de 12,5 miliarde de dolari, însă aceasta a fost depășită datorită unei cereri crescute, ceea ce îl transformă în cel mai mare fond de private equity dedicat tranziției globale către o economie net zero.

Fondul se va axa pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și reducerea consumului de energie, precum și pe creșterea capacităților de producție de energie cu amprentă redusă de carbon.

Brookfield Global Transition Fund a investit până acum 2,5 miliarde de dolari în plasamente diverse: achiziția unor dezvoltatori de baterii și de fotovoltaice din SUA și Germania, investiții în dezvoltarea soluțiilor de captare și stocare a carbonului și dezvoltarea unui parteneriat cu un furnizor britanic de baterii. 

No Comments

Add your review

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.