Majoritatea ambițiilor de neutralitate climatică asumate de marile corporații sunt timide și prea vagi
Tot mai multe companii anunță diferite planuri prin care vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă multe dintre aceste ambiții sunt conturate vag și nu îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate promisiuni reale, potrivit unui studiu realizat de Net Zero Tracker, citat de Bloomberg.
Studiul a luat în calcul promisiunile de neutralitate climatică anunțate de 702 companii din lista Forbes Global 2.000, iar cercetarea a fost realizată de Energy &Climate Intelligence Unit, Data-Driven EnviroLab, New Climate Institute și Oxford Net Zero.
Autorii au ajuns la concluzia că doar o treime dintre planurile analizate respectă minimul necesar pentru a putea fi considerate planuri de reducere a emisiilor, în contextul în care acestea trebuie să includă cel puțin un angajament clar, o listă extinsă de pași, acțiune imediată și măcar o raportare anuală cu privire la planul respectiv.
O țintă de neutralitate climatică înseamnă de cele mai multe ori eliminarea emisiilor de gaze cu efect de seră acolo unde este posibil, respectiv compensarea emisiilor rămase. În mod ideal, acest mix ar trebui să elimine contribuția unei companii la emisiile globale.
„Trebuie să facem trecerea de la promisiuni voluntare la planuri concrete de implementare pentru care companii să-și asume o răspundere reală. Cele mai inteligente companii au văzut scrisul de pe perete (n.r: au înțeles cu adevărat), și se mișcă rapid, însă mult prea multe alte companii își imaginează că va apărea un soi de modalitate inteligentă de a contabiliza ESG, care le va permite să evite decarbonizarea reală”, a explicat Thomas Hale, profesor asociat în cadrul Blavatnik School of Government la Universitatea Oxford.