Consiliul YACC în vizită la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Consiliul Consultativ al Tinerilor pentru Climă – YACC România – a vizitat marți, 11 octombrie 2022, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă în cadrul celei de-a patra întâlniri de lucru. Consiliul este un organism nonformal alcătuit din elevi, studenți și proaspăt absolvenți ai școlilor și facultăților partenere în proiectul “People and Planet: a Common Destiny”. YACC România este un instrument și o oportunitate, în același timp, de a implica tinerii pentru a-și asuma un rol mai proeminent în lupta împotriva schimbărilor climatice la toate nivelurile – local, național și global.
Cei 26 de membri ai Consiliului prezenți la întâlnire provin din Brașov, București, Buzău și Ploiești. În cadrul vizitei la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, aceștia au avut o întrevedere cu dl. consilier de stat László Borbély pentru a înțelege mai bine stadiul actual al implementării Agendei 2030 în România. Întâlnirea de lucru a continuat la Colegiul Economic “Viilor” cu o sesiune de prezentări susținute de tinerii membri și un debate pentru stabilirea ODD-urilor vizate de ghidul de comportamente sustenabile ce trebuie redactat de Consiliu la finalul întâlnirilor de lucru.
Proiectul “People and Planet: a Common Destiny” este implementat în România prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Brașov și Asociația Asistență și Programe pentru Dezvoltare Durabilă – Agenda 21, fiind co-finanțat prin programul DEAR, inițiat de către Uniunea Europeană.