Afaceri pentru Viitor, sezonul 2: „Afacerile cu viitor sunt acele afaceri unde echipa pune suflet” – Sorin Grigore, Fondator și CEO Cipsor Construct
Gândirea pe termen mediu și lung este unul dintre principalii factori necesari pentru ca o afacere să reziste timpului, crede Sorin Grigore, Fondator și CEO Cipsor Construct, furnizor de produse și servicii în domeniul construcțiilor industriale și civile, înființat în 2004.
„Afacerile cu viitor sunt acele afaceri unde echipa de lucru pune suflet și își dă silința în cea mai corectă manieră cu putință. Acolo unde oamenii vin ambițioși și voioși la muncă în fiecare zi […]. Acolo unde oamenii se gândesc cel puțin pe termen mediu, și au planuri pe termen mediu, acolo este despre viitor”, a declarat Sorin Grigore în cadrul celui de-al doilea sezon al emisiunii „Afaceri pentru Viitor”, dedicat IMM-urilor, susținut de ING.
Proiectul a fost demarat anul trecut de Ambasada Sustenabilității din România pentru a aduce față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.
Fondatorul Cipsor Construct consideră că, din păcate, în mediul de business local, încă persistă ideea câștigului rapid în detrimentul unei strategii pe termen lung. „În general, politica de business românească pleacă de la câștigul de astăzi – ceea ce am de câștigat din ceea ce fac acum. Mâine nu știu ce va fi, poate va fi, poate nu va fi […]. Dar se promovează în continuare, din păcate, ideea că astăzi trebuie să câștig, nu mâine”, spune fondatorul Cipsor Construct.
Ca antreprenor, Sorin Grigore afirmă că zilnic se confruntă cu provocarea de alege între moralitate și profit, când vine vorba despre deciziile de business. „Zi de zi suntem în situația de a alege între moralitate și profit. Pentru că profitul înseamnă, încă din primele stadii ale scrierii unui proiect, transparență față de beneficiarul tău, înseamnă sustenabilitate, înseamnă loialitate față de colegii pe care îi ai.”
În prezent, Cipsor Construct implementează un proiect de panouri fotovoltaice pentru a-și asigura necesarul de consum în proporție de 80-90%. Totodată, compania implementează și un proiect de retehnologizare, cu scopul de a reduce consumul și a avea grijă de mediul înconjurător.
De asemenea, antreprenorul este de părere că sustenabilitatea trebuie să se regăsească pe lista priorităților în toate departamentele unei companii. Însă, pentru a atinge obiectivele ce țin de sustenabilitate, în general, Sorin Grigore consideră că este nevoie ca fiecare dintre noi să fim mai atenți când vine vorba de folosirea resurselor naturale.
„Trebuie să încercăm foarte mult să schimbăm vechea gândire a oamenilor de a gestiona neatent, neglijent tot ce înseamnă deșeuri și resurse. Trebuie să fim deschiși cu noile tehnologii de producere a energiei și să încercăm, pe cât posibil, să implementăm în procesele noastre de fabricație și în lucrul la șantiere aceste noi tehnologii de obținere a energiei”, spune fondatorul Cipsor Construct.
Pentru ca generațiile următoare să aibă parte de un viitor sustenabil, el consideră că în mediul de business este nevoie de adoptarea unui plan corect, în detrimentul unuia „confortabil”.
„Trebuie să urmărești mereu, nu atât latura confortabilă, cât latura corectă și constructivă pentru mersul lucrurilor. Și dacă fiecare dintre noi nu își desfășoară activitatea conștient fiind că trebuie să asigurăm un viitor și tinerelor generații, atunci ce fel de oameni buni am putea fi?”, adaugă el.
Proiectul “Afaceri pentru Viitor” este dezvoltat de Ambasada Sustenabilității în România (ASR), cu obiectivul de a atrage atenția asupra celor mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă a afacerilor, în cadrul unor dialoguri cu cei mai importanți lideri ai mediului privat. Cel de-al doilea sezon este dedicat segmentului IMM și este realizat în parteneriat cu ING România.
Despre Ambasada Sustenabilității
Ambasada Sustenabilității în România promovează modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul). Ambasada este o inițiativă nonprofit, privată și apolitică. Lansată oficial în 2018, organizația aduce laolaltă companiile responsabile și ONG-urile implicate pentru ca împreună să contribuim la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.
Despre ING România
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking. Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.