fbpx

Enter your keyword

post

Raport ONU: „Cod roșu pentru umanitate”. Schimbările aduse Planetei sunt ireversibile în următoarele sute sau mii de ani

Raport ONU: „Cod roșu pentru umanitate”. Schimbările aduse Planetei sunt ireversibile în următoarele sute sau mii de ani

  • Impactul dăunător al omenirii asupra climei este o „constatare”, afirmă oamenii de știință ai ONU în cel mai amplu raport din istorie cu privire la schimbările climatice, publicat luni.
  • Potrivit Organizației, este „cod roșu pentru umanitate”, iar în următorii ani vom fi martorii unor fenomene meteo extreme „fără precedent în istorie”.

Impactul dăunător al omenirii asupra climei este o „constatare”, afirmă oamenii de știință ai Organizației Națiunilor Unite, într-un studiu de referință, cel mai amplu de până acum cu privire la schimbările climatice.

Potrivit raportului, emisiile continue de gaze care provoacă încălzirea ar putea duce la depășirea unei limite cheie de temperatură în doar un deceniu.

Autorii arată că o creștere a nivelului mării de aproape 2 metri până la sfârșitul acestui secol „nu poate fi exclusă”.

Există însă o nouă speranță că reducerea drastică a emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea stabiliza creșterea temperaturilor.

Această evaluare sobră a Grupului interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC) este prezentată într-un document de 42 de pagini, cunoscut sub numele de „Rezumat pentru factorii de decizie politică”.

Acest raport este primul dintr-o serie care vor fi publicate în lunile următoare și reprezintă prima revizuire majoră a științei schimbărilor climatice din 2013 încoace.

„Raportul de astăzi al Grupului de lucru 1 al IPCC este un cod roșu pentru omenire”, a declarat secretarul general al ONU, António Guterres.

Printre cele mai importante prevederi ale primei părți a raportului IPCC:

  • Temperatura globală a fost cu 1,09 grade Celsius mai mare în deceniul dintre 2011-2020 decât între 1850-1900
  • Ultimii cinci ani au fost cei mai calzi din 1850
  • Rata recentă de creștere a nivelului mării aproape s-a triplat comparativ cu 1901-1971
  • Influența umană este „foarte probabil”, în proporție de 90%, principalul motor al retragerii globale a ghețarilor din anii 1990 și a scăderii gheții marine arctice
  • Extremele fierbinți, inclusiv valurile de căldură, au devenit mai frecvente și mai intense începând cu anii 1950, în timp ce evenimentele reci au devenit mai puțin frecvente și mai puțin severe

În ceea ce privește implicațiile viitoare ale schimbărilor climatice, raportul IPCC prevede că:

  • Până în 2040, temperatura medie globală va crește cu 1,5 grade Celsius peste nivelurile 1850-1900, indiferent dacă obiectivele climatice referitoare la emisiile de CO2 vor fi atinse sau nu.
  • Arctica va fi probabil lipsită de gheață în septembrie cel puțin o dată înainte de anul 2050, în toate scenariile evaluate
  • Va exista o creștere a apariției unor evenimente extreme „fără precedent în evidența istorică”
  • Evenimentele extreme ale nivelului mării care au avut loc o dată pe secol în istoria recentă vor avea loc cel puțin anual în mai mult de jumătate din amplasamentele de mareometrie până în 2100
  • Cel mai probabil, incendiile se vor înmulți în tot mai multe regiuni ale lumii

Citiți mai multe aici.