Afaceri pentru Viitor ep #6 | Andrei Pitiș, CEO și Fondator Simple Capital
Ambasada Sustenabilității în România (ASR) a lansat programul “Afaceri pentru viitor”, o serie de emisiuni în care aducem față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.
În cel de-al șaselea episod al emisiunii „Afaceri pentru Viitor” îl avem invitat pe Andrei Pitiș, CEO și fondatorul Simple Capital, vehicul de investiții în startup-uri tehnologice. Pitiș este unul dintre cei mai importanți antreprenori și investitori locali din industria de IT. A fondat Vector Watch, business cumpărat de Fitbit (companie achiziționată, în 2019, de către Google) și a fost acționar al Clever Taxi, business deținut în prezent de către Daimler și redenumit Free Now.
„Eu nu cred că profitul în sine este ceva neetic. Cred că un business este creat pentru a face profit, acesta este singurul scop pentru care creezi un business, după părerea mea. Dar cred că este neetic să te gândești că poți să faci un business infinit pe o planetă cu resurse finite. Trebuie să te orientezi fie către o zonă de economie circulară, fie o zonă de optimizare, fie o zonă de energii curate, fie măcar să începi să măsori gradul de impact pe care-l are businessul pe care îl conduci în ecosistem și să poți să vezi dacă ceea ce faci tu acolo are impact sau nu”, a declarat Andrei Pitiș în cadrul emisiunii „Afaceri pentru Viitor”.
Andrei Pitiș crede că afacerile care nu își vor putea păstra competitivitatea pe viitor sunt cele care nu iau în considerare oportunitățile aduse de sustenabilitate.
„Eu cred că afacerile fără viitor sunt afacerile care văd în orice, inclusiv în sustenabilitate, un pericol, în loc să vadă o oportunitate. […] Mi se pare foarte important să dai mai departe într-un fel în care să-i încurajezi și pe ceilalți să dea mai departe și să genereze un efect de multiplicare”, adaugă antreprenorul, care consideră tehnologia un instrument facilitator ce poate ajuta oamenii să aibă o viață mai bună.
Emisiunea “Afaceri pentru viitor” este un program dezvoltat de Ambasada Sustenabilității în România.
Programul Afaceri pentru viitor este unul dintre pilonii cei mai importanți prin care Ambasada Sustenabilității creionează viitorul și ajută companiile să se pregătească pentru un viitor mai sustenabil.