fbpx

Enter your keyword

post

Orașul Bistrița a fost inclus printre finalistele selectate pentru premiul „Green Leaf 2024” acordat de Comisia Europeană

Orașul Bistrița a fost inclus printre finalistele selectate pentru premiul „Green Leaf 2024” acordat de Comisia Europeană

Orașul Bistrița a fost preselectat printre finalistele la premiul „Green Leaf 2024”, acordat de Comisia Europeană, care recunoaște eforturile durabile ale orașelor mici, cu o populație cuprinsă între 20.000 și 99.999 de locuitori, potrivit unui anunț al reprezentanței Comisiei Europene în România.

Foto: Noah Buscher/Unsplash

Celelalte două orașe selectate la această categorie sunt Elsinore din Danemarca, respectiv Velenje din Slovenia. Trebuie amintit că premiul „Green Leaf” și premiul „Capitala europeană verde” sunt gândite pentru a recunoaște eforturile pe care le depun orașele mici și mari înspre a îmbunătăți mediul de viață al locuitorilor lor.

De cealaltă parte, finalistele pentru premiul „Capitala europeană verde 2024” sunt orașele Valencia din Spania și Cagliari din Italia. Acest premiu recunoaște și recompensează eforturile în rândul orașelor de peste 100.000 de locuitori.

„Orașele se află în centrul luptei noastre împotriva crizelor legate de climă, poluare și biodiversitate. Este vorba despre combaterea poluării aerului, promovarea mobilității curate, reducerea consumului de energie în clădiri, ecologizarea spațiilor urbane și abordarea complet diferită a gestionării deșeurilor. Îi arătați Europei calea de urmat și vă situați pe primele locuri în privința eforturilor depuse pentru a efectua schimbările sistemice și pe termen lung la care seface apelîn cadrul Pactului verde european.”, a declarat Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru Mediu, Oceane și Pescuit.

Finalistele au fost alese în baza a 12 indicatori de mediu în ceea ce privește orașele mari, respectiv șase domenii tematice de mediu pentru premiul „Grean Leaf”, unde s-a încadrat și Bistrița. Orașele câștigătoare vor fi anunțate în data de 27 octombrie. 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.