5 sfaturi pentru un Crăciun mai sustenabil
Perioada Crăciunului vine cu o creștere a consumului pe toate planurile și suntem mai puțin atenţi la cât cumpărăm sau la activităţile care ar putea să afecteze mediul înconjurător.
Ambasada Sustenabilității în România vine cu câteva sfaturi care să vă ajute să reduceți risipa și să acționați mai responsabil, fără a renunța la spiritul sărbătorilor.
1. Bradul. Natural, de plastic sau do-it-yourself?
Cu toții ne gândim mai întâi la brad atunci când vorbim de Crăciun, dar dacă vrem să fim mai sustenabili, pe care să îl alegem?
Dacă vrei un brad natural, asigură-te că provine dintr-o pepinieră, eventual cât mai aproape de casă, pentru a micșora emisiile aferente transportului. După sărbători, caută puncte speciale care colectează copacii nedoriți, pentru compostare. O altă opțiune este să cumperi un copac cu rădăcini, în ghiveci și să-l replantezi în grădină sau într-un ghiveci mare, pentru anul următor.
Dacă ai deja un brad artificial acasă sau vrei să cumperi unul nou, asigură-te că îl vei păstra cât mai mult timp. Unele studii estimează că bradul artificial este mai sustenabil decât unul natural doar dacă este folosit mai mult de 20 de ani.
Desigur, mai este și varianta să optezi pentru o plantă de casă pe care să o împodobești și care să nu fie la fel de sensibilă ca un brăduț în ghiveci.
2. Making a list and checking it twice…
De fiecare dată când trebuie să mergi la magazin, fă-ți înainte o listă cu tot ce ai nevoie și verifică, așa cum spune cântecul, de două ori. Risipa alimentară este o problemă reală, mai ales în perioada Crăciunului, așadar uită-te dacă ai într-adevăr nevoie de tot ce ai trecut pe listă și pentru câte persoane cumperi. Nu uita că anual, un român aruncă aproximativ 130 de kg de alimente.
3. Instalații cu led-uri
De Crăciun, cumpără becuri eficiente energetic. Înlocuieşte becurile incandescente cu LED-uri. Acestea nu se încălzesc şi deci sunt mai sigure să le folosesti în brad, iar dacă unul dintre ele se arde, nu va fi afectată întreaga instalaţie.
4. Baterii reîncărcabile
Pentru că tot am amintit de instalațiile cu LED-uri, dacă ai nevoie de baterii pentru ele, alege-le pe cele reîncărcabile. Vei economisi mai mulți bani pe termen lung și este o variantă mai prietenoasă cu mediul.
5. Experiențe, nu lucruri materiale
Oferă un cadou „zero deşeuri”. Biletele la concert, teatru, evenimente sportive, voucherele pentru restaurante, plantarea unui copac, lecţii care ajută la descoperirea de noi hobby-uri sau le îmbunătăţesc pe cele existente, sunt doar câteva exemple de cadouri care nu vor ajunge direct la groapa de gunoi, împreună cu o grămadă de ambalaje din hârtie.
Totuși, dacă știi că cei dragi ție își doresc un cadou fizic, ai grijă în ce le ambalezi. Pentru că hârtia de împachetat nu poate fi reciclată, alege un ziar vechi, dantelă de hârtie și sfoară, sau o eșarfă ce poate fi purtată ulterior.