fbpx

Enter your keyword

post

Sponsorizarea sau cum pot companiile să aibă bani mai mulți pentru fapte bune

Sponsorizarea sau cum pot companiile să aibă bani mai mulți pentru fapte bune

În iulie 2022, Ambasada Sustenabilității în România a lansat cea de-a doua ediție a studiului „România cu un singur chip”. Proiectul, dezvoltat cu susținerea Lidl România și dezvoltat în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, reprezintă continuarea analizei începute în anul 2020 și urmărește măsurarea decalajelor de dezvoltare existente între mediul urban și cel rural, în drumul spre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă ale Organizației Națiunilor Unite, atrăgând atenția asupra sectoarelor în care este necesară accelerarea reformelor.

Analiza națională urban vs. rural a evidențiat decalaje alarmante în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială, accesul populației la servicii medicale, educația copiilor și nu numai, între România de la sat și cea de la oraș.

Cum funcționează exact mecanismul sponsorizărilor, puteți descoperi în interviul de mai jos cu: Ruxandra Jianu, Tax Partner la Biriș Goran.

 Ce pot face companiile?

  • Să mapeze nevoile comunităților locale unde își derulează activitatea și să le alinieze cu obiectivele lor de sustenabilitate și cauzele sociale cu care rezonează;

Să dezvolte parteneriate pe termen lung cu societatea civilă prin finanțarea de programe cu impact social pozitiv, care pot fi scalate la nivel national ulterior. Au acum la îndemână instrumentul ideal: legea sponsorizării, optimizată în toamna anului 2022 prin intermediul formularului 177. Prin utilizarea acestui formular, contribuția sectorului privat la dezvoltarea ONG-urilor poate să nu mai apară în situațiile financiare ca o cheltuială, deoarece sumele aferente sponsorizărilor pot fi redirecționate de către contribuabili după ce au fost deja plătite fie ca impozit pe profit, fie ca impozit pe veniturile micro-întreprinderilor. Modificarea va conduce astfel, la o creștere a sumelor de care pot beneficia organizațiile non-profit, în condițiile în care limitele aferente sponsorizărilor se utilizau doar parțial în sistemul anterior. 

Interviu cu Ruxandra Jianu, Tax Partner la Biriș Goran

  1. Ce presupune Legea Sponsorizării și de ce o companie, indiferent de mărimea acesteia, ar trebui să beneficieze de această facilitate fiscală oferită de statul român?

Legea sponsorizării este cadrul legal general în care se pot efectua activități de sponsorizare. Codul Fiscal reglementează tratamentul fiscal și avantajele fiscale pentru persoanele care desfășoară activități de sponsorizare. Pe scurt și nu foarte tehnic, o companie care se implică în activități de sponsorizare va putea să scadă – în anumite plafoane – sumele acordate cu titlu de sponsorizare, din impozitul pe profit datorat (mecanismul creditului fiscal). Sumele astfel acordate vor fi considerate cheltuieli nedeductibile, însă vor diminua impozitul pe profit de plată, efectul pe cash fiind astfel neutru. Mai mult decât atât, în cazul în care o companie nu a acordat sponsorizări în limita plafonului disponibil într-un anumit an fiscal, aceasta va avea posibilitatea de a redirecționa o parte din impozitul pe profit deja calculat și plătit pe anul respectiv, în termen de 6 luni de la data depunerii declarației anuale privind impozitul pe profit, prin depunerea unei declarații specifice (D177). Astfel, din sumele deja achitate, organele fiscale vor redirecționa o parte către cauzele pe care compania în cauză dorește să le susțină. Și în acest caz, efectul pe cash este neutru, sumele în cauză fiind deja plătite de companie. În ambele variante, compania și organizația trebuie să semneze un contract. Diferența de tratament fiscal rezidă în modalitatea de plată: în primul caz, contractul se semnează și se plătește în timpul exercițiului fiscal, în al doilea caz – cel cu redirecționare via formular – plata se face de către organul fiscal unde este arondat sponsorul.

Practic, prin acordarea de sponsorizări (în limitele prevăzute de legislație), costul pentru o companie este zero. Este evident de asemenea că, prin acordarea de sponsorizări, o companie se asigură că banii plătiți sunt utilizați pentru cauze în care aceasta crede și dorește să se implice și nu ajung în marea masă nedeterminată de bani publici a căror utilizare este complet la discreția statului.

2.  Deși acest mecanism nu implică costuri pentru companii, iar Legea Sponsorizării este în vigoare din 1994, el este încă prea puțin folosit. De ce? care sunt principalele bariere?

Conform datelor ANAF, în 2020, doar 8% din societățile comerciale care aveau dreptul să acorde sponsorizări şi să beneficieze de facilitatea fiscală au ales să se implice în susținerea societății românești în acest fel.

Un posibil obstacol ar putea fi simpla necunoaștere a legislației sau teama că un viitor control fiscal va considera că sumele respective nu au fost corect acordate. De multe ori am întâlnit această explicație în practică. Este o falsă problemă – atâta timp cât sponsorizarea se acordă pe baza de contract de sponsorizare și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nimeni nu va veni vreodată să conteste această activitate. Este demn de menționat că autoritatea fiscală are drept scop verificarea legalității unei operațiuni economice și nu emiterea de judecăți privind oportunitatea investirii anumitor sume de bani în anumite cauze. Alegerea beneficiarului sponsorizării este atributul exclusiv al sponsorului, cu condiția ca beneficiatul sponsorizării să fie, la data semnării și plății, înscris în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.

O altă posibilă barieră este cea reprezentată de mecanismul acordării creditului fiscal. Anume, cheltuiala cu sponsorizarea este o cheltuială operațională (nedeductibilă, dar realmente tot o cheltuială). Aceasta diminuează în mod evident profitul contabil operațional al companiei sponsor. Creditul fiscal (scăderea din impozitul pe profit a sumelor acordate cu titlu de sponsorizare) apare doar în declarația anuală privind impozitul pe profit, fără a fi reflectat în contabilitate ca o diminuare a cheltuielii cu acest impozit. Practic, după scăderea creditului fiscal, compania își va înregistra direct în contabilitate suma netă a cheltuielii cu impozitul pe profit, neavând posibilitatea de a evidenția „câștigul” obținut în urma aplicării mecanismului. Acest fapt a generat, în special în cazul companiilor care au ca scop obținerea unei anume ținte precise de profit operațional, o reticență în a acorda sponsorizări.

Totuși, situația s-a rezolvat prin modificările recente ale legislației fiscale. Mecanismul creditului fiscal funcționează în continuare, cu  introducerea posibilității ca o companie să redirecționeze, cu titlu de sponsorizare, sume deja plătite cu titlu de impozit pe profit. Ce înseamnă aceasta din punct de vedere practic? Înseamnă că, după ce o companie a plătit impozitul pe profit calculat prin considerarea cheltuielii cu sponsorizarea ca fiind nedeductibilă, aceasta poate instructa autoritatea fiscală să trimită sumele reprezentând sponsorizarea către cauzele pe care entitatea economică dorește să le susțină.

Mecanismul nou nu schimbă faptul că sponsorizarea rămâne o cheltuială nedeductibilă care afectează profitul operațional. Însă, prin mecanismul nou, cheltuiala cu impozitul pe profit este evidențiată la valoarea sa întreagă, neafectată de creditul fiscal.

Trecând însă peste tehnicalități, cifre, indicatori de performanță ai unei companii, raportări către management, prime, bonusuri și alte asemenea, este important să ne oprim o secunda și să ne gândim: credem într-o cauză? ne dorim o schimbare, ne dorim să ne implicăm în viața cetății? ne dorim să lăsăm ceva în urma noastră, vrem să trăim într-o societate mai bună? Răspunsul la toate aceste întrebări este cel mai probabil „da” și mecanismul pentru a ajunge acolo este, printre altele, sponsorizarea!

3. Care este povestea formularului D177 și de ce este atât de important pentru creșterea sumelor redirecționate de către companii către societatea civilă?

Formularul D177 este cel prin care se face redirecționarea unei părți din impozitul pe profit deja plătit bugetului de stat către beneficiarii desemnați ai sponsorizării. Este un instrument în plus care facilitează operațiunile de sponsorizare. În substanță, așa cum am arătat deja, nu se schimbă nimic în situația fluxurilor de numerar dintr-o companie, dar psihologic poate avea un efect pozitiv. Nu plătesc nimic în plus și redirecționez din banii statului (deja plătiți).

4. Companiile de tip IMM au cea mai mare pondere în echipa românească și europeană, așadar implicarea lor ar face cu adevărat o mare diferență. Ce sfaturi ai da unui IMM care dorește să utilizeze această facilitate fiscală pentru prima dată? La ce să se uite în mod special din punct de vedere tehnic?

 Cred că în zona IMM-urilor trebuie, în primul rând, să se desfășoare o campanie de conștientizare a beneficiilor sponsorizării. Apoi, așa cum am arătat mai sus, în opinia mea, în rândul IMM-urilor, principala problemă este lipsa de cunoaștere aprofundată a reglementarilor legale în materie și, în egală măsură, teama de a nu greși.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.