fbpx

Enter your keyword

post

Aerul nu are culoare politică! Solicităm soluții sustenabile de îmbunătățire a calității aerului, pentru noi și generațiile viitoare

Aerul nu are culoare politică! Solicităm soluții sustenabile de îmbunătățire a calității aerului, pentru noi și generațiile viitoare

Aerul nu are culoare politică! Ambasada Sustenabilității în România lansează către clasa politică o scrisoare deschisă în care solicită planuri concrete pentru combaterea poluării aerului.

Recentele măsurători oficiale (calitateaer.ro) și independente (aerlive.ro și airly.eu) privind calitatea aerului din București confirmă agravarea până la cote alarmante a situației privind poluarea cu micro-particule cu diametrul de sub 10 microni (PM10), pulberi cu diametrul mai mic de 2,5 microni (PM2,5), monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOx) și oxizi de sulf (SOx) a aerului din marile orașe, până la valori ce pun în pericol sănătatea și viața cetățenilor, în special a copiilor. 

Atât în calitate de cetățeni direct afectați de poluarea aerului, cât și de promotori ai Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă, solicităm întregului mediu politic din România să conștientizeze dimensiunea dezastrului ecologic, social și economic generat de poluarea aerului și, în loc să caute vinovații în tabăra politică adversă, să vină cu soluții concrete și sustenabile de îmbunătățire a calității aerului, pentru noi și generațiile viitoare. 

Adevărata luptă politică a anului 2020 se va da nu în replici usturătoare ci în cele mai eficiente planuri de modernizare a orașelor României prin măsuri ce țin de:
-dezvoltarea infrastructurii de monitorizare a calității aerului
-implicarea cetățenilor, societății civile, mediului privat și academic în procesul de elaborare a politicilor publice
-reducerea traficului rutier poluant și tranziția prin politici publice și infrastructură specifică la mobilitate urbană bazată pe transport în comun și mijloace de locomoție nemotorizate
-protejarea și creșterea suprafeței spațiilor verzi, a centurilor verzi ale orașelor
-reglementarea sectorului construcțiilor pentru limitarea emisiilor de praf
-tranziția către un sistem energetic cât mai puțin poluant la nivelul orașelor
-managementul deșeurilor: gropi de gunoi, incineratoare, infrastructură de colectare
-și altele.

Prin identificarea și implementarea soluțiilor de monitorizare și îmbunătățire a calității aerului din marile orașe, veți contribui la sănătatea și bunăstarea românilor (Obiectivul 3 de Dezvoltare Sustenabilă) la asigurarea de energie curată și accesibilă (Obiectivul 7), la dezvoltarea de orașe și comunități sustenabile (Obiectivul 11) și la adoptarea de măsuri privind combaterea și adaptarea la schimbările climatice (Obiectivul 13). 

Acest lucru poate fi realizat doar printr-un parteneriat pentru atingerea obiectivelor (O17), motiv pentru care lansăm astăzi, vineri, 10 ianuarie 2020, acest apel:

-autorităților publice locale din București și marile orașe
-autorităților centrale cu responsabilități legate de calitatea aerului, protecția mediului și sănătatea publică
-partidelor politice parlamentare
-viitorilor candidați la funcții din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București, primăriilor de sector și primăriilor marilor orașe din România

de a transmite public planurile de măsuri pe care le au în vedere pe termen scurt, mediu și lung. 

Situația este cu atât mai gravă cu cât problema calității aerului nu este o noutate, ci se perpetuează de 15 ani, aceasta fiind semnalată autorităților de la București încă din 2005, anul semnării Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană.

2009 – Comisia Europeană atenționează România în privința riscului de a rata țintele asumate
2010 – România nu reușește să atingă valorile-limită stabilite în legislația UE privind calitatea aerului (Directiva 2008/50/CE)
2014 (septembrie) – aviz motivat suplimentar adresat României de Comisia Europeană
2015 – România adoptă Agenda 2030 pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă
2016 – în București (după depășiri persistente ale valorilor-limită zilnice încă de la momentul în care dreptul Uniunii a devenit aplicabil României) se înregistrează depășiri timp de 38 de zile
2018 (17 mai) – Comisia Europeană trimite România în fața Curții de Justiție a UE pentru nerespectarea valorilor-limită convenite pentru calitatea aerului și pentru neadoptarea măsurilor corespunzătoare pentru a scurta cât mai mult posibil perioadele de depășire a acestor valori
2018 (29 oct) – Ministerul Mediului primește de la Curtea de Justiție a UE decizia de începere a procesului împotriva țării noastre pentru nerespectarea calității aerului în București (și avertismente pentru Iași și Brașov)
2019 – în urma apariției stațiilor independente de măsurare a calității aerului se constată dimensiunea reală a problemei, fapt ce generează un val de apeluri la autorități, din partea cetățenilor și organizațiilor neguvernamentale, de a planifica și implementa măsurile necesare.

Vă asigurăm de sprijinul nostru pentru îndeplinirea obiectivelor și așteptăm acțiunile dumneavoastră. Pentru că aerul nu are culoare politică!

Inițiator – Ambasada Sustenabilității în România

Organizații semnatare: 

  1. Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, coordonatorul platformei www.aerlive.ro
  2. MaiMultVerde
  3. Act for Tomorrow
  4. Gala Societății Civile
  5. Salvați Dunărea și Delta
  6. Clujul Sustenabil
  7. Food Waste Combat
  8. UrbanizeHub
  9. ViitorPlus
  10. Fundatia Agentia IMPREUNA
  11. Geeks For Democracy
  12. Asociația Veganilor din România
  13. Asociația Envision
  14. WWF Romania
  15. Romani CRISS
  16. Asociația Parcul Natural Văcărești
  17. Societatea Ornitologică Română
  18. Observatorul Român de Sănătate
  19. Fondul Român de Dezvoltare Socială
  20. Asociația Momentum
  21. Asociația P.A.V.E.L.
  22. Asociația Da’DeCe
  23. De Basm. Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România
  24. Centrul Român de Politici Europene
  25. Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR)
  26. Asociația SOS Infertilitatea
  27. Asociația Română a Carbonului 
  28. Asociația HaicuBicla 
  29. Asociația StartEvo
  30. Societatea Academică din România
  31. Grupul de inițiativă civică #REZISTENȚA
  32. Fundația Inovații Sociale Regina Maria
  33. Let’s Do It, Romania!
  34. Asociația Copii pentru Viitor
  35. Caravana cu Medici
  36. Asociația CIVIS Mogoșoaia
  37. Alianta Națională pentru Boli Rare
  38. Copacul cu Fapte Bune
  39. Platforma Romania în UE
  40. Group of the European Youth for Change – GEYC
  41. Asociația Ateliere Fără Frontiere