Ziua Sustenabilității în România
Zilei Sustenabilității în România (ZSR) este o inițiativă a Ambasadei Sustenabilității în România (ASR), fiind al doilea an consecutiv în care organizația marchează această zi simbolică prin care încetinim ritmul activităților noastre zilnice și căutăm soluții și idei prin care să creștem ritmul de construire al unei societăți sustenabile. Pentru a crește impactul ZSR, în colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ASR a fost conturat un proiect de lege privind Ziua Sustenabilității în România ca zi națională pe data de 27 octombrie. Legea a fost adoptată de Senat și urmează să intre în perioada imediat următoare, într-un proces de dezbateri în cadrul Camerei Deputaților, camera decizională.
Tema pentru cea de a doua ediție a Zilei Sustenabilității în România: Ultimii 7 ani de acasa.
Afă mai multe detalii pe site-ul nostru.
Ambasada Sustenabilității în România (ASR) anunță că următorii 7 ani sunt esențiali pentru viitorul Pământului. Astfel, cu ocazia Zilei Sustenabilității în România, o inițiativă organizată în parteneriat cu Lidl România, ASR lansează un apel la CONȘTIENTIZARE și ACȚIUNE COMUNĂ pentru a combate schimbările climatice, care, alături de pierderea biodiversității și poluarea, reprezintă unul dintre factorii ce cauzează tripla criză planetară cu care omenirea se confruntă în prezent.
Potrivit cronometrului climatic disponibil pe site-ul www.ziuasustenabilității.ro, la ratele actuale de emisii de g+aze cu efect de seră (GES), suntem la mai puțin de șapte ani din „bugetul de carbon” global, ceea ce oferă două treimi șanse de a rămâne sub pragul critic de 1,5°C de încălzire globală. Peste acest punct critic, schimbările climatice vor fi inevitabile și imprevizibile.
„Ziua Sustenabilității în România este despre schimbare. Avem nevoie să ne schimbăm modul de a trăi și de a folosi produse și servicii. Companiile responsabile și Uniunea Europeană accelerează tranziția către modelul economic care ne va ajuta să trăim într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă. Pentru a susține aceste eforturi, este nevoie ca noi, consumatorii, să alegem produsele și serviciile, fiind atenți și la impactul pe care acestea le au asupra mediului și, implicit, asupra sănătății noastre. Dincolo de eforturile organizațiilor, atâta timp cât nu există cerere, nu va apărea nici oferta. Cumulate, alegerile noastre individuale mai sustenabile au puterea de a remodela lumea în care trăim și pe care o vom lăsa moștenire generațiilor viitoare. 27 octombrie este ziua în care discutăm. În tot restul anului, acționăm,” a declarat Dragoș Tuță, Președinte și Fondator Ambasada Sustenabilității în România.
„Susținem Ziua Sustenabilității în România ca parte din demersul amplu organizat de Primăria Municipiului București (PMB) cu ocazia Zilei Internaționale a Zonelor Urbane. Considerăm că este o ocazie potrivită să difuzăm mesaje către publicul larg, cu scopul de a crește gradul de conștientizare al nevoii de a trăi în orașe sustenabile. Orașele joacă un rol central în atingerea neutralității climatice până în 2050, scopul final al Pactului Verde European. Orașele ocupă doar 4% din suprafața Uniunii Europene, dar găzduiesc 75% din populația acesteia. Mai mult, orașele sunt responsabile pentru peste 65% din energia consumată global și pentru 70% din emisiile de CO2. Până în 2050, ambiția UE este ca toate orașele din Europa să fie neutre din punct de vedere climatic.” declară reprezentanții PMB, partenerul instituțional strategic al campaniei.
„Noi, Lidl, vedem sustenabilitatea ca pe responsabilitatea de a răspunde astăzi la întrebările de mâine. Protejarea climei, alături de protejarea biodiversității și a resurselor sunt subiecte foarte importante pentru noi, în contextul în care schimbările climatice pun în pericol întreaga Planetă. De aceea, ne-am propus să ne aducem contribuția la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Prin aderarea, prin intermediul Grupului Schwarz din care facem parte, la Inițiativa Obiectivelor Bazate pe Știință (Science Based Targets initiative – SBTi) ne-am angajat să adoptăm o serie de măsuri. Dacă este să ne oprim la un singur exemplu, putem vorbi despre operarea unor magazine prietenoase cu mediul – magazinele Lidl din țară dispun de sisteme de iluminare cu LED, o tehnologie eficientă din punct de vedere energetic, precum și de sisteme de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare. Printre cele mai importante măsuri pe care le luăm în domeniul protejării climei se numără dezvoltarea continuă a unui sortiment sustenabil de produse – astfel, ne extindem constant gama de produse neutre din punct de vedere climatic, sub mărcile noastre proprii, precum Vemondo, W5 Eco sau Cien Nature. Suntem conștienți că faptele concrete sunt cele care contează, așadar dorim ca astăzi, de Ziua Sustenabilității, o inițiativă a Ambasadei Sustenabilității, să subliniem încă o dată angajamentul nostru ferm de a acționa și în continuare pentru un viitor mai bun”, a spus Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR Lidl România.
Conceptul de „sustenabilitate” pe care îl promovează inițiativa „Ziua Sustenabilității”, a început să fie tot mai des auzit, însă pentru ca oamenii să adere la această atitudine și să treacă la fapte, e nevoie să înțeleagă cu adevărat ce înseamnă asta, ce implicații are în viața noastră și cum ne influențează viitorul.
„The Climate Clock” (cronometrul climatic), componenta centrală a campaniei din acest an, are puterea de a sugera într-o manieră de impact urgența problemelor climatice și necesitatea de a acționa.
Cronometrul climatic este un instrument care ne indică fereastră de timp pe care o mai avem la dispoziție pentru a acționa și a remedia efectele negative pe care le produc emisiile de gaze cu efect de seră (GES). Conform cronometrului climatic, la ratele actuale de emisii GES, suntem la mai puțin de șapte ani din „bugetul de carbon” global, ceea ce oferă două treimi șanse de a rămâne sub pragul critic de 1,5°C de încălzire globală. Depășirea acestui prag riscă să declanșeze efecte mult mai grave ale schimbărilor climatice asupra oamenilor, vieții sălbatice și ecosistemelor, Pământul încetând să mai fie „acasă”.
Ziua Sustenabilității în România este ziua în care:
- Încetinim ritmul activităților noastre zilnice și căutăm soluții și idei prin care să creștem ritmul de construire a unei societăți sustenabile;
- Aducem vizibilitate națională asupra conceptului de sustenabilitate și îl explicăm în termeni simpli, astfel încât să fie înțeles de cât mai mulți oameni;
- Îndemnăm la conștientizare și acțiune comună.
Vezi comunicatul de presă: https://shorturl.at/awyDR
Ziua Sustenabilității 2022 - în cifre
- 1 proiect de lege pentru recunoașterea zilei de 27 Octombrie ca Zi Națională a Sustenabilității
- Peste 100 de organizații (companii, ONG-uri, autorități publice) și 6 influenceri au distribuit mesajul ZSR pe canalele proprii de Social Media
- 250 steaguri amplasate pe arterele principale din București
- Peste 7.8 mil de impresii în social media, peste 1 mil de interacțiuni în banner campanie Facebook Stories, 33 K clicks și 851 K vizualizări video campanie în YouTube
- Peste 31 mii de vizite pe site în perioada 27 oct. 2022 – 13 feb. 2023
- 16 zile de campanie video în toate cele 63 de stații Metrorex (700.000 de pasageri / pe zi)
- 16 zile de campanie video, în 14 cinematografe din 6 mari orașe, cu o audiență realizată de 48 K de persoane
- 22 de zile de campanie video, în 10 centre comerciale din 4 mari orașe, cu un trafic estimat de peste 4 mil de vizitatori
- Campania de comunicare ZSR a ajuns la publicul larg din mediul online și offline la nivel național;
- 115 organizații s-au alăturat în calitate de parteneri campaniei: 9 parteneri insituționali, 16 parteneri media, 1 partener de conținut, 9 organizatii partenere, 80 susținători;
- Peste 500 de materiale de promovare online și offline au fost vizibile în București, Cluj, Timișoara, Buzău, Constanța, Iași, Piatra Neamț, Suceava, Hunedoara, Satu Mare, Oradea, Brașov, Bistrița;
Campania celei de-a doua ediții a Zilei Sustenabilității în România (ZSR) are alături: Primăria Municipiului București (PMB), parteneriat în cadrul Zilei Internaționale a Zonelor Urbane, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Metrorex ca parteneri instituționali, Radio ZU – partener media strategic, RFI, Radio România Actualități, București FM, Kiss FM, Magic FM, Rock FM ca parteneri media și este realizată cu sprijinul IULIUS.