Stratos 1286 STRATOS “Am dorit să ne alăturăm Coaliției România Sustenabilă și Ambasadei Sustenabilității deoarece considerăm că obiectivele lor, care rezidă din obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de Organizația Națiunilor Unite și întărite de Guvernul României, trebuie să devină priorități pentru noi toți: mediul de afaceri, autorități, societate civilă și să contribuim activ la îndeplinirea acestora. De aceea, Stratos, companie de servicii de mediu, dorește să întregească comunitatea creată de Ambasada Sustenabilității și să participe cu competențele și cunoștiințele echipei în domeniul economiei circulare și protecției mediului la acțiuni concrete care să transforme teoria sustenabilității în practică”.Luminița Roșca – Director General Stratos Management Stratos este o companie ce oferă consultanță în domeniul protecției mediului și servicii de mediu pe întreg teritoriul României printr-o echipă experimentată de specialiști de mediu. Prin serviciile de mediu oferite, STRATOS asigură partenerilor săi respectarea obligațiilor ce le revin conform legislației de mediu și, în același timp, crește responsabilitatea față de mediu, astfel încât să asigure trecerea către o economie circulară și o societate sustenabilă.www.stratos.ro Obiective de Dezvoltare Sustenabilă Susţinute Stratos Previous Post5 din 10 copii cu autism pot fi complet recuperați dacă urmează terapia ABA în primii 2 ani de viață. În 2022, Asociația Autism Voice a susținut peste 750 de copii cu TSA Next PostLidl România continuă să investească în programe de prevenire a poluării cu plastic