fbpx

Enter your keyword

post

Data de 27 octombrie devine Ziua Națională a Sustenabilității

Data de 27 octombrie devine Ziua Națională a Sustenabilității

Ca demers al eforturilor de a plasa sustenabilitatea ca temă prioritară pe agenda publică, Ambasada Sustenabilității în România a organizat în urmă cu doi ani, în premieră națională, Ziua Sustenabilității în România (ZSR), pe data de 27 octombrie. În colaborare cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, partenerul instituțional al ASR, am conturat un proiect de lege privind Ziua Sustenabilității în România ca zi națională, pe data de 27 octombrie.

Anunțăm cu bucurie că proiectul de lege a fost votat în Parlament pe 3 mai 2023, așadar, oficial, data de
27 octombrie devine Ziua Națională a Sustenabilității, cu 182 voturi pentru, 32 contra și 48 abțineri.

Se vor putea organiza activităţi culturale, sociale şi educaţionale prin care vor putea fi promovate bunele
practici în domeniul sustenabilităţii şi evidenţierea importanţei aplicării principiilor dezvoltării durabile.

De asemenea, autorităţile publice locale şi centrale vor putea acorda sprijin material, financiar şi logistic entităţilor care doresc să organizeze evenimente şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi sustenabilităţii. Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune pot include în programele lor emisiuni dedicate promovării sustenabilităţii în toate domeniile care privesc viaţa oamenilor.

“În 2021 și 2022, am celebrat Ziua Sustenabilității în România alături de partenerii și susținătorii Ambasadei.

Ne dorim ca din 2023, această recunoaștere oficială să ofere cu precădere autorităților publice, dar și companiilor, oportunitatea (chiar obligația morală) de a comunica transparent rezultatele strategiilor, planurilor de acțiune, măsurilor implementate pentru sustenabilitate. Accentuez, rezultate -nu doar măsuri, planuri si strategii.

Dorim ca această zi să nu fie o zi despre laude, ci despre transparență, colaborare și progres real, totul pentru o dezvoltare sustenabilă a României. Doar așa putem vedea și evalua cu adevărat cine sunt actorii responsabili, care merită să fie promovați dreptexemplu de bună practică și cine sunt cei iresponsabili, care merită să fie sancționați”, a menționat Dragoș Tuță, Președinte și Fondator Ambasada Sustenabilității în România.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.