Cursuri / SustainAbility School
SustainAbility School: cursuri de sustenabilitate pentru companii
Platforma de e-learning a Ambasadei Sustenabilității în România. Peste 80 de webinarii cu peste 100 de experți din România și din lume, organizate în trasee pe niveluri și pe departamente, ca fiecare om din companie să învețe ce se schimbă în rolul lui.
Pe scurt
- Format: e-learning, în ritmul tău
- Conținut: peste 80 de webinarii, peste 120 de ore
- Limbă: engleză și română, subtitrări RO/EN
- Diplomă: după testul de final de modul
- Coaliție: acces gratuit pentru toți angajații
- ONG-uri: acces gratuit
107.648
angajați
180+
organizații participante
Coaliția România Sustenabilă
Gratuit pentru toți angajații din Coaliție
Toți angajații organizațiilor participante în Coaliția România Sustenabilă învață gratuit în SustainAbility School, la toate cursurile. Când organizația ta intră în Coaliție, fiecare coleg primește acces.
Trasee
Trei niveluri, de la bază la specializare
Începi cu ce îți lipsește. Nivelurile se pot parcurge în ordine sau separat.
Nivelurile 1 și 2
Fundamente și business
Baza comună pentru oricine din companie, apoi strategie, guvernanță și leadership pentru cei care decid.
Nivel 1
Bazele sustenabilității
Pentru oricine din companie care are nevoie de o bază comună: manageri, specialiști și echipe care încep să lucreze cu teme de sustenabilitate.
15 webinarii · Vezi traseul →
Nivel 2
Sustenabilitatea în business
Pentru CEO, fondatori, administratori și manageri care trebuie să transforme sustenabilitatea dintr-un subiect separat într-o parte a strategiei și a deciziilor de business.
16 webinarii · Vezi traseul →
Nivelul 3
Specializări pe departamente
Câte un traseu pentru fiecare echipă care trebuie să lucreze altfel, legat de rolul ei.
Pentru ESG și sustenabilitate
Raportare de sustenabilitate
Pentru specialiștii ESG și de sustenabilitate, echipele financiare și de control care participă la raportare, precum și pentru companiile mijlocii care își caută abordarea potrivită.
12 webinarii · Vezi traseul →
Pentru Echipe financiare
Finanțe sustenabile
Pentru CFO, controlori, specialiști în trezorerie, investiții și risc, precum și pentru echipele din bănci și instituții financiare.
10 webinarii · Vezi traseul →
Pentru HR
HR sustenabil
Pentru directori și specialiști de HR, L&D și cultură organizațională, precum și pentru managerii care conduc echipe.
12 webinarii · Vezi traseul →
Pentru Achiziții
Achiziții sustenabile
Pentru specialiștii în achiziții, supply chain și operațiuni, care primesc tot mai des cerințe de sustenabilitate de la clienți și trebuie să le transmită furnizorilor.
6 webinarii · Vezi traseul →
Pentru Comunicare și CSR
Comunicare sustenabilă
Pentru specialiștii în comunicare, marketing, PR și CSR, dar și pentru juriștii care verifică afirmațiile publice ale companiei.
5 webinarii · Vezi traseul →
Pentru Operațiuni
Management de mediu
Pentru specialiștii de mediu, managerii de operațiuni și producție și echipele care se ocupă de energie, resurse și conformarea cu cerințele de mediu.
10 webinarii · Vezi traseul →
Susține un traseu de specializare. Căutăm companii care vor să finanțeze dezvoltarea traseelor de Nivel 3, ca mai mulți profesioniști să aibă acces la ele. Află cum te poți implica →
Lectori
Înveți de la cei care scriu regulile și le aplică
Peste 70 de specialiști din România și din lume predau în SustainAbility School: oameni de la GRI, SBTi, CDP, OCDE, BERD, Banca Națională a României, din universități și din companii. Câțiva dintre ei:

Jeffrey Sachs
profesor la Columbia University, consilier ONU pentru dezvoltare durabilă

Elaine Cohen
Managing Director, Beyond Business, autoare a trei cărți despre practici sustenabile

Bob Willard
fondator The Sustainability Advantage

Manuel Meneses
fost Senior Manager la Global Reporting Initiative (GRI)

Marco Swan
Senior Manager la Science Based Targets initiative (SBTi)

Julia Koczorowska
Associate Director, Corporate Disclosure la CDP

Maria Xernou
Policy Analyst la Centrul OCDE pentru Conduită Responsabilă în Afaceri

Răzvan Dumitrescu
Principal, Capital & Financial Markets Development la BERD

Luminita Tatarici
șefa Departamentului Stabilitate Financiară, Banca Națională a României

Adriana Chircuși
Director PwC România, fostă membră a echipei IAASB

Erinch Sahan
fost Business & Enterprise Lead la Doughnut Economics Action Lab

Theodor Cojoianu
Associate Professor in Sustainable Finance, University of Edinburgh
Despre program
De ce există SustainAbility School
Programul a pornit în 2021 dintr-o constatare simplă: România nu avea o școală de sustenabilitate pentru oamenii din business. Sustenabilitatea unei companii nu se schimbă doar prin decizii de top management, ci prin deciziile tuturor angajaților. De aceea, fiecare om are nevoie să înțeleagă ce se schimbă în munca lui.
Mai 2021
Lansarea programului pentru angajații organizațiilor participante în Coaliția România Sustenabilă. În primii trei ani, programul a fost finanțat de Coca-Cola HBC România.
2022
După primul an: peste 1.200 de participanți, aproape 40 de webinarii și toate cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă abordate.
2023
După doi ani: peste 2.200 de participanți la 71 de webinarii live, cu 79 de vorbitori, dintre care 28 din străinătate.
2024
După trei ani: peste 3.200 de participanți la 97 de webinarii live, 107 vorbitori și 145 de ore de conținut. Webinarul aniversar l-a avut invitat pe profesorul Jeffrey Sachs.
Azi
Platforma este deschisă oricărui profesionist și oricărei companii, organizată în trasee pe niveluri și pe departamente.
„Gradul de sustenabilitate al unei companii depinde în mod direct de deciziile pe care le iau toți angajații ei. Investiția în educarea oamenilor și a echipelor este crucială.”
Întrebări frecvente
Pe scurt
Ce este SustainAbility School?
Programul de educație în management sustenabil al Ambasadei Sustenabilității în România, lansat în mai 2021. Funcționează ca platformă de e-learning cu peste 80 de webinarii, organizate pe trei niveluri și pe departamente.
În ce limbă sunt cursurile?
Conținutul este în engleză. În înregistrări, lectorii vorbesc engleză sau română, iar toate webinariile au subtitrări de calitate în română și engleză.
Cum funcționează accesul?
Poți cumpăra un singur webinar sau traseul complet, cu acces pentru un an. Înveți online, în ritmul tău, de pe orice dispozitiv.
Pot înscrie toată echipa?
Da. Pentru companii există abonamente pentru echipe, de la conștientizare de bază până la pregătire pentru raportare și implementare. Scrie la contact@sustainability-school.eu pentru o ofertă.
Primesc o diplomă?
Da. La finalul fiecărui modul, după un test de parcurgere, primești o diplomă de la Ambasada Sustenabilității în România.
Am acces gratuit dacă organizația mea face parte din Coaliție?
Da. Toți angajații organizațiilor participante în Coaliția România Sustenabilă au acces gratuit la toate cursurile SustainAbility School.
ONG-urile au acces gratuit?
Da. ONG-urile verificate au acces gratuit la SustainAbility School.
Cu ce traseu încep?
Dacă echipa nu are o bază comună, cu Nivelul 1. Dacă știi deja de ce contează sustenabilitatea, mergi direct la traseul departamentului tău.
Pentru companii
Pregătește-ți echipa pentru tranziție.
Organizațiile participante în Coaliția România Sustenabilă au acces gratuit la toate cursurile, pentru toți angajații. Pentru celelalte companii există abonamente pentru echipe.
Alt curs
Construiește pentru viitor
Un curs gratuit, în limba română, despre materialele de construcții cu emisii reduse și tehnologiile care schimbă industria. Trei module animate și diploma „Constructor al viitorului”. Realizat de Ambasada Sustenabilității în România, cu finanțare de la Heidelberg Materials România.
Finanțat de

