Alina Tătaru, Corporate Communications & Sustainability Manager, Secome
- Aproximativ 99% din companiile din România sunt IMM-uri, de aceea implicarea lor în sustenabilitate este esențială pentru a genera progres și schimbări profunde pentru economie, mediu și oameni. Cum se vede sustenabilitatea din perspectiva IMM-ului pe care îl reprezentați?
Sustenabilitatea se vede ca o destinație îndepărtată, unde știm că este absolut necesar să ajungem. În același timp, suntem conștienți că drumul către sustenabilitate nu este unul ușor și că pe parcurs pot apărea tot felul de provocări care ne pot deraia de pe traiectoria noastră, cel puțin temporar.
Călătoria Secom spre dezvoltare sustenabilă, în accepțiunea complexă și corectă a termenului, a început în 2021-2022 când am luat decizia de a trece printr-un proces de raportare de sustenabilitate. Plecând de la dorința de a face lucrurile mai responsabil, pașii pe care i-am parcurs pentru a realiza acest prim raport ne-au ajutat mult să conștientizăm mai bine impactul pe care îl avem la nivelul societății, dar și asupra factorilor de mediu. Astfel, trecând printr-o analiză internă și printr-un proces amplu de consultare a stakeholderilor și ancorați în cerințele unor standarde internaționale, la finalul acestui prim proces am reușit să ne conturăm o strategie clară cu direcții specifice de acțiune, de care am atașat obiective concrete care să ne ajute să ne măsurăm de la an la an evoluția pe temele de materialitate reieșite ca prioritare.
La trei ani de la începerea acestui proces, credem că sustenabilitatea ar trebui inclusă în strategia oricărei companii, ideal cât mai devreme în viața organizației, pentru a conștientiza impactul, riscurile și oportunitățile viitoare din perspectiva economică, socială și de mediu și a le putea integra în business as usual.
E importantă totodată conștientizarea unor aspecte esențiale.
- Mindsetul sustenabil se construiește în timp, e o muncă de echipă (nu este în responsabilitatea unei singure persoane)
- Implică atât resurse umane, cât și financiare care vor întoarce în timp beneficii
- Există și beneficii care apar pe termen scurt precum îmbunătățirea reputației companiei și a produselor, îmbunătățirea brandului de angajator, optimizarea și eficientizarea unor procese și proceduri interne
- Impactul măsurilor de sustenabilitate în business va putea fi cuantificat doar dacă sustenabilitatea devine o preocupare permanentă, nu doar pentru raportare
E nevoie de răbdare, perseverență, dorință de învățare continuă – fiind un domeniu complex, cu o legislație în permenentă schimbare, cu reglementări de raportare tot mai stricte – vezi standardele ESRS, noua directivă de raportare CSRD și, extrem de important, e nevoie de o foarte bună evaluare și calibrare a resurselor alocate pentru a păstra un echilibru între investiții și beneficii.
- Aveți deja definită o strategie de sustenabilitate? Dacă da, care sunt obiectivele acesteia și care sunt cele mai mari 3 obstacole și oportunități în procesul de implementare. În caz contrar, ce planuri aveți în acest sens?
Strategia Secom® Healthcare Group, definită în 2022, după parcurgerea primului proces de raportare în conformitate cu Standardele GRI, are la bază 5 direcții prioritare de acțiune, ce concentrează impactul negativ, dar și pozitiv al activității noastre: Etică pentru performanță în afaceri, Calitate pentru sănătate, Dezvoltare pentru echipă, Implicare pentru comunitate, Eficiență pentru mediu.
Pe fiecare dintre aceste direcții ne-am stabilit obiective cu ținte specifice de atins pe termen scurt și mediu. Cele 32 de obiective au generat aproape tot atâtea proiecte interne pentru perioada 2023-2025 –puteți descoperi obiectivele în raportul de sustenabilitate 2020/2021– pag 112 – 121. Am implementat deja 21 de proiecte din totalul de 25 asumate pentru 2022-2023 – inițiative mai mici sau mai mari (atât ca investiție, cât și ca impact) care au început să genereze schimbări pozitive pe toți cei 3 piloni.
Prin aceste proiecte, am optimizat procese interne de lucru (ex. procesul de monitorizare și răspuns la sesizările primite din partea consumatorilor), am crescut gradul de educare a populației în ceea ce privește prevenția și consumul responsabil de suplimente – prin intermediul podcastului nostru educativ Supliment de bine care a ajuns la 9 milioane de oameni în 2023, am redus impactul negativ asupra mediului prin înlocuirea unei ponderi importante din ambalajele Good Routine (produsele brandului nostru propriu) cu unele din 97% plastic reciclat.
De asemenea, anul trecut am înființat Secom Sustainability Committee compus din membrii ai board-ului Secom și ai echipei de leadership care are rolul de a promova mindsetul de sustenabilitate în cadrul organizației, de a monitoriza și aproba alocarea resurselor pentru implementarea strategiei și atingerea obiectivelor setate.
Nu am întâmpinat obstacole majore până acum ci mai degrabă provocări, principala fiind legată de menținerea constantă a motivației echipei operaționale de sustenabilitate, în contextul în care am avut și câțiva colegi care au fost înlocuiți în echipă. Suntem conștienți însă că mindsetul sustenabil implică eforturi constante de educare și de comunicare atât a pilonilor de dezvoltare durabilă, cât și a impactului inițiativelor de sustenabilitate asupra tuturor stakeholderilor implicați.
Totodată, există și provocarea legată de resurse și de distribuția echitabilă a timpului oamenilor între proiectele care au impact imediat în business și proiectele de sustenabilitate în care beneficiile sunt vizibile pe termen lung. Avem însă susținerea managementului din Secom Sustainability Committee și reușim să ne coordonăm și să ne organizăm intern, astfel încât să implementăm toate proiectele în termenele asumate.
- Tranziția la business sustenabil aduce beneficii și oportunități. Dintre acestea, atragerea de capital (finanțare) în condiții mai avantajoase, prioritate în obținerea sau menținerea unor contracte, alinierea la obiectivele de sustenabilitate ale clienților mari companii. Ați întâlnit deja asemenea situații?
Până acum, nu ne-am bucurat de beneficiile menționate – atragerea de capital, prioritate în obținerea sau menținerea unor contracte, dar sunt sigură că pot aduce oportunități în viitor.
În schimb, angajamentul nostru de a ne dezvolta sustenabil asumat prin publicarea în mod voluntar, în 2022, a primului raport de sustenabilitate Secom și, ulterior, comunicarea treptată a proiectelor implementate și a impactului pozitiv generat, respectiv a impactului negativ redus, ne-au adus aprecierea și respectul partenerilor noștri și a comunității de business.
- Care considerați că vor fi cele mai presante provocări la care compania va trebui să găsească soluții în 2024, pentru a-și menține performanța economică și avansa totodată, pe drumul sustenabilității? (de exemplu, instabilitatea economică / geopolitică, prețurile la energie, schimbarile climatice, resurse naturale limitate, achiziția și retenția de talente, aspecte legate de lanțul de aprovizionare, conflictele globale, etc)
Anul acesta estimăm că piața de suplimente va continua să crească în aproximativ același ritm ca anul trecut, respectiv double digit, pe fondul menținerii preocupării românilor pentru rutine sănătoase și al conștientizării rolului important pe care suplimentele îl pot avea atât în prevenție, cât și în cadrul tratamentelor complementare. Provocările pieței rămân în continuare competiția tot mai mare, în defavoarea calității și a profesionalizării industriei și zona de comunicare, adesea la granița legislației, care din păcate afectează credibilitatea categoriei.
Cu toate acestea, noi vom rămâne consecvenți, acționând conform principiilor care ne-au adus încrederea consumatorilor și a mediului profesional – respectiv calitatea înaltă a produselor, modul etic de a face business și de a ne promova portofoliul, comunicarea onestă și responsabilă doar a beneficiilor aprobate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), conform reglementărilor. Vom continua totodată inițiativele de educare a consumatorului, astfel încât acesta să poată lua decizii conștiente, potrivite pentru nevoile și stilul său de viață.
Integritatea este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă și avem convingerea că adoptând constant bune practici vom determina și alți colegi din industrie să fie mai responsabili din perspectiva impactului social, economic și de mediu.
- Cum ați “vinde” sustenabilitatea unui antreprenor care nu crede în ea? Ce recomandări i-ați face?
Din cauza fenomenului de greenwashing, conceptul de sustenabilitate este adesea superficial înțeles, de aceea primul lucru pe care l-aș face ar fi să îi cer antreprenorului o oră din timpul său pentru a-i explica ce înseamnă de fapt sustenabilitatea, care sunt principiile de dezvoltare sustenabilă și cum integrarea acestor principii în modul în care face business poate fi decisivă pentru viitorul afacerii sale. I-aș mai explica apoi și că sustenabilitatea, înainte de orice prevedere legislativă, este o alegere morală, iar întrebarea pe care ar trebui să și-o pună este dacă vrea să facă profit cu orice preț.
Dacă etica, moralitatea nu se regăsesc însă în ADN-ul antreprenorului, m-aș opri pentru că, în lipsa unor reglementări și sancțiuni consistente, este o lupta pierdută.
Dacă în schimb aceste valori fac parte din codul moral al antreprenorului, aș continua să îi prezint și câteva cifre concrete care să îl facă mai conștient de impactul negativ pe care compania îl are în lumea în care trăiește alături de familia sa, dar și de beneficiile viitoare pe care le poate avea dacă alege să-și dezvolte business-ul în mod sustenabil.