fbpx

Enter your keyword

post

ADV România

ADV România

ADV România

Noi la ADV România credem foarte mult în puterea cuvântului „împreună” și tot ce am construit în 20 de ani de activitate, am plecat de la foarte multe parteneriate și de la a pune oamenii împreună pentru un bine comun și am văzut prin propriul rezultat că este un instrument foarte util în care oamenii pot să-și împărtășească din cunoștințe, oamenii pot să învețe unii de la alții, dar cel mai important, oamenii pot construi lucruri frumoase în jurul lor.

De aceea cred că e important să fim împreună, inclusiv în atingerea obiectivelor de sustenabilitate globală și să încercăm fiecare, să construim acolo unde putem, cu resursele pe care le avem, lucruri care într-adevăr pot defini viitorul pentru cei din jur. Coaliția România Sustenabilă cred că este acel punct de contact în care oamenii pot afla unii de alții, pot afla experiențele frumoase și rezultatele pe care le generează fiecare, acolo unde lucrează, în propria comunitate, în propria companie, e un loc în care societatea civilă se întâlnește cu mediul de business, este un loc, care până la urmă ne ajută să construim și să vedem o altă perspectivă a lucrurilor.

Angela Achiței, președinte al Fundației „Alături de Voi”

ADV Romania este una din cele mai mari organizații specializata în economie sociala. Este unul din promotorii legii economiei sociale din România și a antreprenoriatului social din R. Moldova, dezvoltând în timp sub umbrela fundației, trei întreprinderi sociale sub brand-ul UtilDeco, JobDirect și WISE.travel. De asemenea, a înființat Academia ADV, ca instrument de dezvoltare profesională în domeniul antreprenoriatului social și Acceleratorul de Întreprinderi Sociale prin care a contribuit la dezvoltarea a 42 de întreprinderi sociale în România, 5 în R. Moldova și 3 în Ucraina. Este membru fondator AFIN IFN S.A., prima instituție de finanțare non-bancară cu capital românesc dedicat sectorului de economie socială. În 2016, a câștigat premiul EY Social Entrepreneur of the Year, iar în 2021 a fost unul din finaliștii competiției europene ”Social Economy Award”.

Obiective de Dezvoltare Sustenabilă Susținute

Știri despre acest participant