We are hiring – Project Manager
Ambasada Sustenabilității în România (ASR) este un ONG independent, non-profit și apolitic lansat în anul 2017. Luptăm pentru ca toți românii să trăiască într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.
Vom reuși să ne atingem acest obiectiv atunci când cetățenii fac alegeri de consum conștiente de impactul lor asupra vieții pe termen mediu, iar companiile, prin activitățile lor de afaceri, rezolvă probleme sociale și de mediu fără a-și sacrifica profitabilitatea.
Noi credem că sustenabilitatea este siguranța zilei de mâine. Dacă și tu rezonezi cu această convingere și/sau te pasionează domeniul sustenabilității, atunci te invităm să aplici!
Ce căutăm?
Un Project Manager, cu experiență 360° în managementul de proiecte, de la design până la bugetare, implementare și raportare. Noul PM trebuie să coordoneze cu succes programele existente, dar și să contribuie la dezvoltarea de noi inițiative cu impact pozitiv, aliniate misiunii organizației.
Candidatul ideal – ne gândim la o persoană…
- Cu studii superioare, preferabil în marketing/relații publice/comunicare/business administration;
- Pasionată de domeniul sustenabilității (experiența constituie un avantaj);
- Cu experiență de minim 3 ani în management de proiect (experiența în sectorul ONG constituie un avantaj);
- Cu excelente cunoștințe de limba română și limba engleză;
- Încrezătoare în propriile abilități, adaptabilă și deschisă la nou;
- Atentă la detalii și orientată către rezultate;
- Cu abilități de prezentare, negociere și ascultare activă;
- Cu abilități interpersonale dezvoltate și capacitatea de a coordona echipe;
- Capabilă să lucreze eficient atât individual, cât și în echipă;
- Cu capacitatea de a prioritiza eficient și de a respecta termenele limită stabilite;
- Prietenă cu Word, Excel, Powerpoint sau echivalentele lor mai tinerești, cât și cu instrumentele online de toate felurile.
Ce ne dorim de la tine?
O viziune clară asupra tuturor programelor gestionate, astfel încât acestea să fie implementate cu succes, dar și scalabile / cu potențial de creștere. Mai exact, vei fi responsabil/ă de buna coordonare a programelor alocate din punct de vedere calendar, buget și resurse umane și materiale alocate.
Ce vei face – descrierea jobului
Planificare și implementare
- Elaborarea planului de proiect detaliat (obiective , termene, resurse, buget);
- Definirea etapelor și activităților de implementat;
- Stabilirea termenelor și asigurarea îndeplinirii acestora, cu respectarea legilor în vigoare, a regulilor și a politicilor organizației și ale partenerilor de programe.
Gestionarea echipei de proiect
- Alocarea sarcinilor și resurselor pentru echipa de proiect (colegi din alte departamente ASR și terți);
- Instruirea echipei de proiect și monitorizarea activităților acesteia;
- Asigurarea unei bune comunicări între membrii echipei.
Gestionarea resurselor financiare
- Coordonarea proceselor financiare (cash flow, execuție bugetară);
- Monitorizarea constantă a cheltuielilor pentru a asigura respectarea bugetului;
- Negocierea termenilor de colaborare cu furnizorii și identificarea de parteneriate care pot optimiza cheltuielile.
Gestionarea relațiilor externe
- Identificarea și comunicarea directă cu parteneri, autorități locale, alte ONG-uri și orice alte entități externe implicate în proiecte și relevante;
- Identificarea și comunicarea directă cu diverși furnizori pentru implementării activităților din programe.
Monitorizare și ajustare
- Urmărirea constantă a evoluției implementării calendarului de activități în vederea identificării de eventuale riscuri sau blocaje;
- Identificarea de soluții și ajustarea planului de implementare a proiectului în funcție de necesități.
Comunicare și raportare
- Crearea de prezentări dedicate programelor gestionate, cu rolul de evidenția impactul acestora și de a atrage sprijin suplimentar / finanțare;
- Furnizarea de conținut pentru promovarea programelor prin canale de comunicare interne și externe de către echipa de comunicare ASR (site, social media, evenimente, etc.);
- Întocmirea rapoartelor financiare și narative, intermediare și finale.
Evaluare și dezvoltare
- Setarea și monitorizarea de indicatori de performanță;
- Analizarea rezultatelor implementării programelor și propuneri de îmbunătățire și creștere a impactului acestora.
Participarea la alte proiecte și activități în cadrul echipei de programe, la nevoie.
Pentru toate acestea, noi îți punem la dispoziție
- Un pachet salarial competitiv, ce include abonament premium de sănătate la clinică privată și tichete de masă;
- Oportunități de învățare, instruire și dezvoltare personală într-un domeniu de viitor;
- Oportunități de networking în sectorul privat, neguvernamental și public;
- Biroul localizat central, lângă metrou (zona Piața Romană, București);
- 21 de zile de concediu/an;
- Program de lucru hibrid.
Perioada postului este nedeterminată și cu normă întreagă – 8h / 5 zile pe săptămână.
Dacă vrei să lucrăm împreună, spune-ne ce te motivează într-o scurtă scrisoare de intenție, pe care te rugăm să ne-o trimiți, până la 14 martie, însoțită de un CV, la contact@ambasadasustenabilitatii.ro, cu mențiunea Aplicație Project Manager.