Un exemplu de urmat: Fondul de pensii NGS Super din Australia și-a lichidat toate deținerile în companii de oil&gas
Fondul de pensii NGS Super in Australia a anunțat săptămâna aceasta ca și-a lichidat toate deținerile în companii oil&gas din portofoliu, în valoare totală de 133 de milioane de dolari, într-o încercare de a atinge ținta net zero pe portofoliul său până în anul 2030, potrivit agenției de presă Reuters.
Mutarea este una importantă în contextul în care este prima de acest fel a industriei australiene de fonduri de pensii cu comisioane reduse. Concret, acesta este primul fond de pensii care se îndepărtează complet de companiile de energie.
Cea mai mare parte a acestor dețineri oil&gas în cazul NGS Super se axau pe doi mari producători de gaze, și-anume Woodside Energy Group și Santos. Totuși, fondul a lichidat deținerile și în ConocoPhillips, Hess Corp și Beach Energy.
„Ne îndepărtăm de companiile de petrol și gaze, mai exact de Santos și Woodside, în contextul în care am descoperit că aceste companii sunt în riscul de a fi izolate într-un viitor care aparține unei lumi decarbonizate”, a explicat Ben Squires, chief investment officer al NGS.