fbpx

Enter your keyword

post

SustainAbility School #84: Taxonomia UE – Perspectiva 360° asupra obiectivelor de mediu

SustainAbility School #84: Taxonomia UE – Perspectiva 360° asupra obiectivelor de mediu

Taxonomia UE reprezintă o legislație emblematică a Uniunii Europene în domeniul finanțelor sustenabile, ce impune dezvăluirea cheltuielilor de capital (CapEx) și a cheltuielilor operaționale (OpEx), precum și a veniturilor asociate activităților economice sustenabile pentru toate companiile din Europa ce intră sub incidența CSRD, noua directivă de raportare de sustenabilitate.

Taxonomia UE reprezintă piatra de temelie a cadrului financiar sustenabil al Uniunii Europene și este, de asemenea, un instrument important de transparență pe piață. Taxonomia contribuie la direcționarea investițiilor către activitățile economice necesare pentru tranziție, în conformitate cu obiectivele Pactului Verde European (Green Deal). 

Taxonomia reprezintă un sistem de clasificare care definește criterii pentru activitățile economice aliniate cu direcția de Net Zero emisii până în 2050 și cu obiectivele mai largi de mediu, altele în afara schimbărilor climatice.

Pe 13 iunie 2023, Comisia Europeană a aprobat un nou set de criterii ale Taxonomiei UE pentru activitățile economice care aduc o contribuție semnificativă la unul sau mai multe obiective de mediu non-climatice și anume:

  • Utilizarea sustenabilă și protecția resurselor marine și resurselor de apă;
  • Tranziția către o economie circulară;
  • Prevenirea și controlul poluării;
  • Protecția și restaurarea biodiversității și a ecosistemelor.

Pentru a completa acest aspect, Comisia Europeană a adoptat amendamente la Actul delegat complementar privind taxonomia în domeniul climei, prin care se extind activitățile economice ce contribuie la reducerea și adaptarea la schimbările climatice, care nu au fost incluse până acum, în special în sectoarele de producție și transport.

 Participând la acest webinar, am afla:

  • Conținutul și raționamentul criteriilor tehnice de screening pentru activitățile economice legate de obiectivele de mediu non-climatice conform Taxonomiei UE;
  • Modul în care noul act delegat se aplică în economia românească;
  • Beneficiile pe care le-ar putea aduce un ecosistem de date de sustenabilitate în curs de dezvoltare;

Despre vorbitor: 

  • Dr. Theodor Cojoianu, Profesor Asociat în Finanțe Sustenabile Universitatea din Edinburgh

Dr. Theodor Cojoianu este cofondator al RoSIF (Asociația Română de Investiții și Finanțe Sustenabile), membru al platformei UE privind finanțele sustenabile și profesor asociat în cadrul Universității din Edinburgh.

Munca lui Theodor, la intersecția dintre sustenabilitate, știința datelor și finanțe se concentrează pe aplicarea metodelor inovatoare de cercetare în studiul problemelor dezvoltării durabile. Pentru expertiza sa, a fost invitat ca membru plin al Platformei Comisiei Europene pentru Finanțe Durabile, împreună cu Agent Green și ca membru al Green Technical Advisory Group al Trezoreriei Regatului Unit.

RoSIF (Asociația Română de Investiții și Finanțe Sustenabile) este o organizație apolitică și nonprofit care promovează adoptarea practicilor și deciziilor pentru investiții sustenabile și de impact în România și Europa Centrală și de Est.

Condusă de academicieni și profesioniști, RoSIF oferă o expertiză în investițiile responsabile în beneficiul generațiilor actuale și viitoare. RoSIF a adunat laolaltă oameni pasionați de atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite, care să lucreze la crearea unui sistem financiar sustenabil din punct de vedere social și de mediu.

SCURT PREVIEW

SustainAbility School este un program de educare în management sustenabil, dedicat exclusiv angajaților din organizațiile membre în programul Coaliția România Sustenabilă.

Poți urmări înregistrarea integrală a webinariilor SustainAbility School, pe platforma de e-learning dedicată programului.

Dacă nu ai cont deja, te încurajăm să îți creezi unul chiar acum.

Dacă angajatorul tău nu s-a implicat încă, dar vrei să participi la edițiile viitoare și să ai acces la edițiile trecute, atunci cere decidenților ca organizația ta să intre în Coaliția România Sustenabilă.

****

Coaliția România Sustenabilă este un program dezvoltat și coordonat de Ambasada Sustenabilității în România, ca parte a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă.

Coaliția este recunoscută oficial de Guvernul României, reprezentat prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, ca partener și facilitator de dialog pe teme de sustenabilitate.

Comunitatea de participanți reunește peste 155 de organizații ce contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România.

Program susținut de

Coca-Cola-900

Dedicat exclusiv membrilor CRS

[do_widget id=g5plus-posts-2]