Sprijin pentru refugiați: Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Națională a Băncilor pentru Alimente din România, organizează o colectă de alimente în magazine
Lidl România în parteneriat cu Federația Băncilor pentru Alimente din România organizează o campanie de colectare de alimente neperisabile și produse de igienă, în sprijinul persoanelor refugiate. Toate produsele colectate în cadrul campaniei vor fi distribuite de către Băncile Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați organizațiilor ce au ca beneficiari persoanele refugiate.
Colecta are loc începând cu 3 martie în 53 de magazine Lidl din 25 de localități. Ulterior, va fi extinsă și în alte orașe din țară. Clienții pot dona alimente neperisabile, precum și produse de igienă pentru adulți și bebeluși. În plus, Lidl România donează deja îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii, în sprijinul refugiaților. Toate produsele – alimentare și nealimentare – sunt preluate de către rețeaua națională de Bănci pentru Alimente din România și distribuite organizațiilor care vizează drept beneficiari persoanele refugiate.
Campania începe în 53 de magazine Lidl din localitățile Baia Mare, Baia Sprie, Borșa, Botoșani, Brăila, Câmpulung Moldovenesc, Cluj-Napoca, Constanța, Fălticeni, Galați, Gura Humorului, Huși, Iași, Lunca Cetățuii, Negrești Oaș, Otopeni, Rădăuți, Satu Mare, Sighetu Marmației, Siret, Suceava, Tulcea, Vaslui, Voluntari și București, urmând să fie extinsă și în alte orașe. Cei care vor să contribuie pot dona, în urnele special amenajate la ieșirea din magazinele Lidl semnalizate.
Totodată, Lidl România donează de săptămâna trecută, îmbrăcăminte pentru bărbați, femei și copii către Băncile Regionale pentru Alimente din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, îmbrăcămintea donată începând să ajungă la persoanele aflate în dificultate în această perioadă. Băncile pentru Alimente vor distribui toate produsele către organizații nonguvernamentale care au ca beneficiari persoane refugiate.
Pentru mai multe informații, urmăriți site-ul și rețelele sociale LIDL România.