Enter your keyword

post

Sony și Honda se aliază pentru a lansa împreună o companie de vehicule electrice și vor să înceapă să vândă în 2025

Sony Corporation și Honda Motor Company au anunțat că vor crea firma Sony Honda Mobility, un joint-venture destinat pieței de vehicule electrice, scopul principal fiind acela de a începe să vândă unități de valoare ridicată, precum și servicii de mobilitate, până în 2025, potrivit ESG Today.

Foto: Emrecan Arik/Unsplash

Noul joint-venture vine după ce ambele părți au anunțat în luna martie că au început să exploreze posibilitatea de a forma o alianță pentru a dezvolta în parteneriat vehicule electrice de valoare ridicată și servicii.

Compania va fi condusă de Yasuhide Mizuno, un senior al Honda, care va ocupa atât poziția de președinte, cât și cea de CEO, în timp ce Izumi Kawanishi vine de la Sony și va ocupa funcția de președinte și cea de director operațional.

Pentru context, Honda și-a setat anul trecut mai multe ținte de mediu și de siguranță, inclusiv atingerea neutralității climatice în producție și operațiuni, reducerea accidentelor rutiere care provoacă victime până în 2050, precum și transformarea portofoliului de produse într-unul electric până în 2040. 

No Comments

Add your review

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.