Enter your keyword

post

Solidaritate la Miercurea Ciuc după tragedia celor 260 de romi rămași fără case

Solidaritate la Miercurea Ciuc după tragedia celor 260 de romi rămași fără case

Un incendiu violent care a mistuit, joi noaptea, aproximativ 20 de locuinţe ale comunităţii de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc a fost punctul de pornire al unui impresionant val de solidaritate al locuitorilor din oraş, care au sărit în ajutorul celor afectaţi, se arată într-un reportaj realizat de jurnaliștii Agerpres.

Flăcările, pornite de la un burlan metalic de fum neizolat termic, au mistuit casele din lemn, improvizate şi şubrede şi au lăsat sub cerul liber aproximativ 260 de oameni, peste jumătate dintre ei fiind copii.

Imediat ce autorităţile au realizat dimensiunea tragediei şi faptul că un număr foarte mare de oameni nu mai are unde să locuiască, au cerut ajutorul cetăţenilor oraşului, pe reţelele de socializare, în paralel cu măsurile administrative luate rapid.

Valul de solidaritate a cuprins oraşul,  iar localnicii au ignorat faptul că e pandemie şi că există restricţii de circulaţie şi au pornit către sala de sport a oraşului, acolo unde urmau să fie cazaţi cei afectaţi de incendiu.

Până după miezul nopţii au fost aduse ajutoare constând în saltele, pături, pilote, perne, obiecte de uz sanitar, haine, încălţăminte, alimente şi ceai cald. Cantitatea de ceai adusă de oameni a fost atât de mare, încât o parte din ea a rămas nefolosită.

Iar dis-de-dimineaţă, încă de la ora 6.00, cetăţenii au continuat să vină la sala polivalentă din oraş cu tot ceea ce e nevoie pentru astfel de situaţii.

„Am simţit că trebuie să vin aici ca voluntar şi să-mi găsesc locul, să pot ajuta. Se simplifică lucrurile când e o mare nevoie şi eu cred că organizarea şi calmul sunt foarte bune şi sper că în continuare acest proces va avea un final fericit, normal şi omenesc. Eu am cunoscut şi cunosc situaţia de la Şumuleu, pentru că m-am interesat şi sunt câteodată implicată în acţiuni sociale, de caritate şi când am aflat ce s-a întâmplat imediat m-am gândit la diferite căi pentru a fi de ajutor şi cred că în calitate de voluntar eu am un rol iar instituţiile au, de asemenea, rolul lor”, a spus Ferencz Angela.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a spus că se caută spaţii de locuit unde oamenii să fie mutaţi rapid, iar pe termen mediu se identifică terenuri unde să fie construite locuinţe pentru aceste persoane.

Şi prefectul judeţului Harghita, Ion Proca, a declarat la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că se caută soluţii pentru transferarea lor în alte spaţii de locuit, iar în cursul serii se vor întruni din nou membrii comitetului, pentru a lua o decizie în acest sens.