Enter your keyword

post

Șeful managerului de active DWS a demisionat după o descindere a autorităților germane în cadrul unei anchete de greenwashing

Asoka Wohrmann, directorul executiv al managerului de active DWS, a demisionat la câteva ore după ce sediul companiei din Frankfurt a fost ținta unor descinderi ale autorităților germane în cadrul unei anchete de greenwashing, potrivit FT.

Foto: Louis Droege/Unsplash

El conducea cea mai mare firmă de asset management din Germania din anul 2018 și va părăsi această poziție începând cu data de 10 iunie, a doua zi după ședința anuală pentru adunarea generală a acționarilor. În locul său va veni Stefan Hoops, care a ocupat anterior funcția de head of corporate bank al Deutsche Bank, acționarul majoritar al DWS.

Marți, zeci de ofițeri au luat cu asalt birourile DWS și ale Deutsche Bank timp de câteva ore, într-o acțiune care a adus la un loc procurori din Frankfurt, poliția federală și oficiali ai BaFin, autoritatea germană de supraveghere financiară.

BaFin a deschis o investigație cu privire la presupuse fapte de greenwashing din partea managerului de active, care ar fi înregistrat în mod înșelător investițiile aliniate la criteriile ESG atunci când a raportat componența portofoliului.

Concret, DWS spunea în 2020 că are „active ESG” în valoare totală de peste 400 mld. euro, dar după ce o fostă angajată a raportat pratica la autorități, acest nivel a scăzut brusc în 2021 la doar 115 mld. euro.

No Comments

Add your review

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.