Se deschide primul muzeu interactiv dedicat educației pentru mediu și schimbări climatice din România
Muzeul, unic în România, se adresează preponderent copiilor, dar și tuturor celor ce vor să afle mai multe despre sustenabilitate.
Spațiul muzeal cuprinde numeroase instalații interactive cu rol educațional, prin care vizitatorii sunt invitați să descopere într-un mod inedit toate informațiile care îi vor ajuta să devină cetățeni mai responsabili față de natură.
În cadrul evenimentului de lansare, vor fi prezenți reprezentanți ai celor mai importante instituții naționale, cu rol decizional în domeniul educației și al protecției mediului, dar și tineri elevi și studenți, care vor fi primii vizitatori ai muzeului dedicat educației ecologice și schimbărilor climatice și vor avea parte de o experiență de învățare captivantă și interactivă.
Vorbitori:
- Alexandra Bocșe, Consilier de stat pentru Climă și Sustenabilitate la Administrația Prezidențială
- Reprezentant Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
- Reprezentant Ministerul Educației
- Reprezentant Administrația Națională Apele Române
Discuția va avea ca puncte de reper: măsurile propuse la nivel guvernamental pentru a promova educația pentru mediu și schimbări climatice în rândul elevilor din România, instrumentele puse la dispoziție de instituțiile publice și societatea civilă pentru a facilita accesul elevilor și cadrelor didactice la educație ecologică, precum și intervențiile prevăzute prin Strategia Națională dedicată Educației pentru mediu și schimbări climatice (2023-2030), dezvoltarea unei culturi a durabilității în România și respectarea angajamentelor asumate la nivel european și internațional.
Între 2 februarie și 31 martie, te invităm să vii la muzeul interactiv ECO MUSEUM, din cadrul centrului comercial Mega Mall București (la nivelul 2, intrarea principală). Intrarea la muzeu va fi gratuită.