Săptămâna Europeană a Mobilității: Datele FlixBus arată că tot mai mulți călători aleg autocarul
+++ Cu un factor de emisie de 26 grame CO2 per pasager pe km în Europa, autocarele FlixBus reprezintă o opțiune accesibilă pentru a reduce cu ușurință amprenta de carbon
+++ Peste 36 de milioane de pasageri au călătorit cu Flix în perioada ianuarie – iunie 2023, o creștere de 53% față de aceeași perioadă a anului precedent
+++ Compania își continuă cu succes creșterea profitabilă la nivel internațional: Extindere pe piețele din Finlanda, Grecia și Chile
București/ München, septembrie 21, 2023 – Cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilității 2023, FlixBus, compania travel-tech care oferă servicii de mobilitate accesibile și sustenabile, raportează revenirea cererii de călătorie cu autocarul atât la nivel global, cât și România. Datele FlixBus arată că tot mai multe persoane acordă o importanță crescută sustenabilității și optează pentru autocar pentru călătoriile pe distanțe lungi.
La nivel global, din ianuarie până la sfârșitul lunii iunie 2023, peste 36 de milioane de pasageri din întreaga lume au călătorit cu FlixBus, FlixTrain, Greyhound și Kamil Koç, o creștere de 53% față de 2022.
La nivel local, se observă de asemenea un potențial ridicat pentru servicii de mobilitate colective, tot mai mulți pasageri români alegând autocarul pe rutele internaționale, în special în perioada de vară.
“Din totalul emisiilor de dioxid de carbon la nivel global, transportul este responsabil de un procent semnificativ. Mașinile personale tot mai numeroase și cursele aeriene sunt printre principalii poluatori din transport. Observăm în toate piețele în care suntem prezenți că există o cerere în creștere pentru călătoriile cu autocarul, care poluează mult mai puțin raportat la celelalte categorii de mijloace de transport. Grija față de mediul înconjurător și alegerea călătoriilor sustenabile devin tot mai importante pentru români. De altfel, misiunea FlixBus este aceea de a permite cât mai multor persoane să călătorească într-un mod accesibil, sustenabil,” a declarat Adrian Rășoiu, reprezentant FlixBus România.
Pentru sezonul estival, pasagerii FlixBus din România au ales autocarul pentru destinații precum Budapesta, Viena sau Sofia. De asemenea, stațiunile de pe litoralul bulgăresc precum Varna și Nisipurile de Aur s-au aflat pe lista destinațiile favorite de vacanță ale românilor. Topul zece al destinațiilor este completat de orașe importante precum München, Berlin, Frankfurt, Praga sau Paris, unul dintre orașele care atrage cel mai mare număr de turiști din Europa.
Călătoria cu autocarul reprezintă una dintre cele mai sustenabile alternative de călătorie pe distanțe lungi. Impactul redus al călătoriile cu autocarul pe distanțe lungi asupra mediului nu este suficient de cunoscut, în principal din cauza provocărilor tehnice cu care se confruntă întreg sectorul care este încă dependent în mare măsură de motorină. Deși soluțiile cu emisii zero pentru autocarele de cursă lungă nu sunt încă disponibile, Flix s-a angajat cu diverși parteneri de-a lungul anilor pentru a pilota o varietate de motoare și combustibili alternativi care pot reduce impactul asupra mediului. Cu un factor de emisie de 26 grame CO2 per pasager pe km în Europa[1], autocarele FlixBus reprezintă o opțiune accesibilă pentru a reduce cu ușurință amprenta de carbon.
Conform datelor disponibile[2], peste 800 000 de tone de CO2 au fost evitate de către clienții Flix din întreaga lume care au ales serviciile sale de mobilitate în detrimentul altor moduri de transport, cum ar fi autoturismul personal și avionul.
Recent, Flix anunțat că încheiat un acord cu Scania pentru a echipa până la 50 de autocare din flota partenerilor săi de autocare cu tehnologii care permit utilizarea de Bio-LNG, cu scopul de a reduce cu până la 80% emisiile de CO2. Până în 2025, vor fi în funcțiune 50 astfel de vehicule.
Potrivit Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) [3], emisiile de CO2 medii ale mașinilor noi vândute în România sunt de 126,5 grame CO2 pe km.
Interes crescut pentru mobilitatea colectivă și sustenabilă pe toate piețele FlixBus
Flix a înregistrat o creștere semnificativă a veniturilor și a numărului de pasageri în prima jumătate a anului 2023. Cifrele includ serviciile FlixBus și FlixTrain, precum și operațiunile Kamil Koç în Turcia și Greyhound în America de Nord.
În perioada ianuarie – iunie 2023, veniturile totale ale grupului Flix se ridică la 860 de milioane de euro, reflectând o creștere de 54% față de 557 de milioane de euro înregistrată în aceeaști perioadă anul trecut. Flix a raportat, de asemenea, un rezultat EBITDA ajustat de 26 de milioane de euro – o creștere de 85 de milioane de euro în comparație cu anul precedent.
“Flix reușește cu succes să asigure o creștere durabilă și profitabilă”, spune André Schwämmlein, CEO și co-fondator al Flix. “Suntem pe drumul cel bun în toate țările în care operăm și am reușit să ne extindem semnificativ oferta pe multe piețe în prima jumătate de an. Flix continuă să fie o poveste de succes în domeniul travel-tech la nivel global.”
În Europa, Flix a transportat peste 24 de milioane de pasageri și a anunțat o creștere a volumului de pasageri de 75% față de aceeași perioadă a anului precedent. Veniturile s-au ridicat la 477 de milioane de euro, ceea ce reprezintă o creștere de 91%. Numai în luna iunie, peste 2.000 de destinații europene au fost conectate la rețeaua Flix. Odată cu primele linii spre Finlanda și Grecia, întregul continent european continental este acum conectat la rețeaua Flix.
În SUA, Canada și Mexic, peste 5 milioane de pasageri au folosit serviciile FlixBus și Greyhound, echivalentul unei creșteri de 33% față de aceeași perioadă din primul semestru al anului 2022.
Peste 6,8 milioane de pasageri au călătorit cu filiala Flix Kamil Koç – cu 14% mai mult decât în primul semestru din 2022. Mai mult de 300 de destinații sunt incluse în rețeaua de autocare pe distanțe lungi din Turcia.
În plus, Flix și-a extins semnificativ oferta și rețeaua în Brazilia cu 35 de orașe.
În prezent, serviciul Flix este prezentă în 41 de țări din întreaga lume, iar primele autocare verzi pe distanțe lungi vor fi lansate în Chile înainte de sfârșitul anului 2023, iar pentru 2024 este planificată lansarea în India.
În România, cursele FlixBus sunt disponibile din aproape 100 de orașe spre 15 țări din Europa precum Grecia, Bulgaria, Ungaria, Germania sau Italia, dar și spre Turcia.
Despre Flix
Flix este un pionier în sectorul transportului public, oferind alternative sustenabile pentru călătorii convenabile și accesibile prin intermediul mărcilor FlixBus și FlixTrain. Datorită unui model de afaceri unic și a unei tehnologii inovatoare, Flix a creat rapid cea mai mare rețea de autocare pe distanțe lungi din Europa și a trecut rapid la o expansiune globală, inclusiv în Statele Unite, Canada și Brazilia. În calitate de deschizător de drumuri pentru transport sustenabil,, Flix a operat primele trenuri ecologice pe distanțe lungi în 2018, a inițiat un proiect-pilot pentru autocare pe distanțe lungi complet electrice în 2018 și a lansat primele autocare pe distanțe lungi alimentate cu biogaz din UE în 2021.
În timp ce Flix se ocupă de dezvoltarea tehnologică, planificarea rețelei, controlul operațiunilor, marketing și vânzări, managementul calității și extinderea continuă a produselor, partenerii de încredere Flix se ocupă de operațiunile zilnice ale rutelor. Combinația unică de start-up tech, platformă de e-commerce și companie clasică de transport a poziționat Flix ca lider în fața marilor corporații internaționale, schimbând permanent peisajul global al mobilității. Pentru mai multe informații, vizitați corporate.flixbus.com