fbpx

Enter your keyword

post

De la PET, la record mondial: Tricoul de Uriaș aduce României un loc în Guinness World Records

De la PET, la record mondial: Tricoul de Uriaș aduce României un loc în Guinness World Records

București, 22 aprilie – De Ziua Internațională a Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie, Kaufland România și Asociația 11even, cu sprijinul Federației Române de Rugby, au doborât recordul pentru „Cel mai mare tricou din lume”, înscris în Guinness World Records. Tricoul de Uriaș este realizat exclusiv din material textil din plastic reciclat, provenit în urma valorificării a peste 250.000 PET-uri.

Recordul a fost omologat sâmbătă, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București, după ce Tricoul de Uriaș a fost măsurat de o echipă de ingineri topografi și verificat în baza unor criterii stricte de către un reprezentant Guinness World Records.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența a 1500 de spectatori, printre care s-au numărat jucători ai echipei naționale de rugby,  reprezentanți mass-media, parteneri, copii și tineri din diverse cluburi sportive din București, precum și alți participanți înregistrați. Momentul a fost celebrat ulterior printr-un concert susținut de Smiley.

Tricoul de Uriaș cântărește circa 4 tone și are dimensiuni similare cu ale unui teren de rugby, măsurând 108,96 metri lungime și 73,48 metri lățime. Pentru fabricarea, transportul, manipularea și desfășurarea tricoului, au fost implicați croitori, transportatori profesioniști și peste 150 de voluntari.

Tricoul are pe el un model reinterpretat al drapelului național, un brâu tricolor, model care este folosit pe echipamentul oficial al echipei de rugby a României.

„Suntem mândri că am reușit să doborâm acest record mondial și să promovăm, totodată, reciclarea și sustenabilitatea. Alături de clienții și partenerii noștri, am confirmat, încă o dată, că implicarea noastră comună poate face diferența. Ne dorim ca acest proiect să inspire și să încurajeze oamenii să recicleze mai mult și să aibă grijă de mediu”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

“Mă bucur că facem parte din acest proiect și oficial, de astăzi înainte, cel mai mare tricou din lume este cel al naționalei de Rugby a României. Împreună cu cluburile noastre de juniori din toată țara am reciclat sticle de plastic pentru a ajuta la realizarea acestui tricou și mai mult, cred că am fost niște buni ambasadori ai reciclării. Suntem extrem de mândri că tricoul nostru înnobilat cu chimirul (brâul) tradițional va intra de astăzi în Cartea Recordurilor. FRR acordă o atenție deosebită inițiativelor sociale, mai ales cu impact pe mediu, iar de-a lungul timpului ați fost martori și parteneri cu noi în diverse astfel de inițiative. De la împăduriri, la campanii de reciclare și așa mai departe. Mai mult, tricourile de Cupa Mondială de anul acesta vor merge pe aceeași linie ele fiind fabricate din plastic reciclat. Le mulțumim partenerilor de la Kaufland pentru implicare și sperăm să mai bifăm împreună și alte evenimente de acest gen.”, a spus Alin Petrache, președinte al Federației Române de Rugby.

 Peste 500.000 de PET-uri colectate, dublul obiectivului inițial

Prin campania Tricou de Uriaș, organizatorii și-a propus promovarea unui comportament ecologic, iar cetățeni din toată țara au răspuns pozitiv invitației la reciclare. Între 01 și 22 martie, peste 500.000 PET-uri au fost colectate la automatele din magazinele Kaufland, dublul cantității necesare pentru realizarea tricoului.

Mai mult, peste 3.000 de persoane și alte 132 de echipe sportive s-au înscris pe www.tricoudeurias.ro, la tombola cu premii oferite de organizatori.

Tricou de Uriaș – un exemplu de bune practici în reciclare

Inițiativa Tricou de Uriaș a fost concepută de la bun început pe principii sustenabile, având ca obiective încurajarea colectării separate și revalorificarea deșeurilor din plastic.

Astfel, din materialul folosit pentru Tricoul de Uriaș, vor fi produse peste 12.000 de tricouri de adulți și copii. Majoritatea vor fi donate pe parcursul anului în cadrul evenimentelor Bucurie în Mișcare, unul dintre cele mai importante programe de promovare a mișcării de masă din România, organizat de Asociația 11even, cu sprijinul Kaufland România. De asemenea, o parte dintre tricouri va deveni echipament pentru mai multe cluburi sportive din țară, în principal de rugby.

Despre Asociația 11even

Proiectul Tricou de Uriaș este un proiect marca Asociația 11even. Printre proiectele noastre se numără: Bucurie în Mișcare, Creatori de Viitor, 11even Experiences. În 2018, cu ocazia Centenarului, am stabilit la Alba Iulia un alt record mondial Guinness, pentru „Cea mai mare imagine a unei țări formată din oameni”.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 țări, peste 148.000 de angajați și o rețea de 168 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații neguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro.

Despre Federația Română de Rugby

Federația Română de Rugby este forul care guvernează sportul cu balonul oval la nivel național, organizând competițiile de profil și asigurând cadrul de pregătire pentru participările internaționale ale reprezentativelor noastre. Federația Română de Rugby este implicată activ în societatea civilă, încercând să contribuie la soluționarea unor probleme de actualitate, implicarea sa în probleme din domeniul ecologiei fiind practic un angajament pe termen lung.