Kaufland lansează în exclusivitate o colecție vestimentară sustenabilă, cu fibre din alge marine
București, 1 martie 2023 – Kaufland România lansează o colecție vestimentară realizată prin procese sustenabile, cu fibre SEACELL din alge marine în compoziție. Articolele de îmbrăcăminte sunt disponibile de miercuri, 1 martie, în ediție limitată, sub mărcile proprii Kaufland, Townland și Oyanda.
Toate articolele lansate conțin între 20 și 24% fibră din alge marine SEACELL, o soluție inovatoare dezvoltată de compania SMARTFIBER ca răspuns la provocările climatice actuale. Utilizată în țesături, fibra SEACELL este blândă în contact cu pielea și menține un nivel optim de hidratare. Totodată, aceasta este prietenoasă cu mediul, complet biodegradabilă și provine exclusiv din resurse regenerabile.
Noua colecție se înscrie în seria proiectelor sustenabile promovate de companie de-a lungul timpului, din dorința de a proteja mediul înconjurător și a încuraja un comportament responsabil al consumatorilor, în această direcție. Selecția include articole de bază versatile pentru bărbați și femei, precum maiouri, lenjerie intimă și șosete.
„Colecția pe care o lansăm astăzi nu vine doar cu articole vestimentare confortabile și de calitate, care permit pielii să respire, ci aduce o inovație în domeniul sustenabilității, o zonă în care investim constant. Obiectivul Kaufland este ca, prin produsele și serviciile noastre, să ne ajutăm clienții să trăiască responsabil, cu grijă și respect pentru mediu și resurse”, a declarat Valer Hancaș, Director Corporate Affairs şi Comunicare la Kaufland România.
Drumul producției inovatoare: de la alge marine, la hainele din garderobă
Fibra SEACELL este realizată exclusiv din celuloză și alge, printr-un proces de producție ce necesită un consum redus de energie și resurse. Fibrele de celuloză și aditivii naturali se amestecă, folosind un proces brevetat la nivel mondial, rezultând produse ecologice și de calitate superioară.
Algele sunt uscate, apoi tocate grosier, măcinate și integrate uniform în fibra de celuloză, din care sunt ulterior fabricate articolele textile. Acestea sunt recoltate printr-un proces sustenabil: doar stratul superior din porțiunea regenerativă a algei este colectat, fapt ce permite plantei să se dezvolte în continuare. Algele sunt complet netratate, așadar proprietățile lor rămân neschimbate.
Noile articole din gamele Townland și Oyanda pot fi achiziționate exclusiv din rețeaua de magazine Kaufland România, de miercuri, 1 martie, în limita stocului disponibil.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 167 de magazine în România. În 2023, Kaufland România a primit pentru a cincea oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.
Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro