fbpx

Enter your keyword

post

Gigantul BP a cheltuit 800.000 de lire sterline în 2022 pentru a se promova drept o companie axată pe energie „verde”

Gigantul BP a cheltuit 800.000 de lire sterline în 2022 pentru a se promova drept o companie axată pe energie „verde”

Gigantul energetic BP a cheltuit mai mult de 800.000 de lire sterline în 2022 pentru campanii în social media prin care să îi convingă pe cetățenii din Marea Britanie că este unul dintre campionii investițiilor în energie „verde”, potrivit The Guardian.

Foto: Simon Cheung/Unsplash

Săptămâna aceasta, compania a anunțat un profit prin care marchează recordul ultimilor 14 ani, acesta situându-se la 7 miliarde de lire sterline în al doilea trimestru din 2022.

În cele opt zile de dinaintea publicării rezultatelor trimestriale, compania a cheltuit 570.000 de lire sterline în reclame distribuite pe Facebook și Instagram pentru a influența opinia a zeci de milioane de utilizatori.

Un reprezentant al organizației Greenpeace a semnalat că aceste reclame sunt gândite pentru a crea o imagine pozitivă în jurul companiei, astfel încât publicul larg să creadă că acestea sunt convinse de bunăstarea planetei.

Aceste reclame au subliniat în diferite moduri și contribuția BP la securitatea energetică a Marii Britanii și este interesant că toate campaniile au fost inițiate în primă fază la două zile după ce guvernul britanic a propus o taxă excepțională (în original: windfall tax) pentru companiile de petrol și gaze.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.