Enter your keyword

post

Fundația Comunitară București, împreună cu Banca Transilvania, lansează “Inclusiv în cartier”, programul care crește comunitățile de cartier

Fundația Comunitară București, împreună cu Banca Transilvania, lansează “Inclusiv în cartier”, programul care sprijină dezvoltarea proiectelor în comunitățile de cartier. Valoarea totală a programului de finanțare pentru anul 2021 este de 50.000 de euro și vor fi susținute 3-5 proiecte care desfășoară activități în domeniile: educație, social și/sau mediu, într-un cartier din București.

Modul în care funcționează un cartier, și apoi orașul, are un impact direct asupra calității vieții și bunăstării locuitorilor săi. Sentimentul de apartenență se reflectă și în frecvența și calitatea interacțiunilor sociale și a legăturilor personale în cadrul comunității, în disponibilitatea implicării în acțiuni comune.

„Și la bine, și la greu, comunitatea locală, vecinii din cartier pot fi cei care mișcă lucrurile spre mai bine. Ne concentrăm pe cartiere, pentru că una dintre direcțiile strategice de implicare a fundației este creșterea sentimentului de apartenență la comunitatea locală”, a declarat Alina Kasprovschi, director executiv, Fundația Comunitară București. „Suntem deosebit de încântați să ne aliniem cu Banca Transilvania și să lansăm împreună programul “Inclusiv în cartier“, prin care căutăm proiecte ale oamenilor cu inițiativă chiar din cartiere.”

“Suntem încântaţi să lansăm primul nostru program împreună cu Fundaţia Comunitară Bucureşti şi suntem nerabdători să vedem aplicaţiile. ONG-urile, voluntariatul şi antreprenorii contribuie major la dezvolarea ţesutului comunitar – fie că este vorba de strada pe care locuim, de cartier, de oraş sau de ţară. Este nevoie să construim acest ţesut comunitar, care creşte solidaritatea între oameni. Valorile comune ne ţin împreună şi ne definesc ca şi comunitate. E un proiect de început, care sperăm să ne ajute să definim valori comune în cartierele din Bucureşti”, a declarat Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing & Comunicare, Banca Transilvania.

Cine poate aplica

Pot aplica organizații non-guvernamentale, neafiliate politic, sau grupuri de inițiativă locale care vor desfășura activitățile propuse într-unul din cartierele Bucureștiului. Aplicanții trebuie să cunoască realitățile și nevoile din cartierul unde își propun să desfășoare proiectul.

Propunerile de proiect vor putea fi trimise prin intermediul platformei http://www.bucuresti.grantmanager.ro până pe 10 iunie 2021.

Aplicațiile vor fi evaluate de către un juriu independent, din care fac parte: Andrei Mihail, antropolog, pasionat de practicile urbane ale bucureștenilor, predă la SNSPA și Universitatea București, Diana Ghindă, fondator și gazdă a comunității Training Cafe, Ionuț Ruscea, specialist în managementul deșeurilor, pasionat de protecția mediului,  Lila Vasilescu, director al Fundației Verita, a inițiat proiecte și activități cu copiii din medii defavorizate,  Raluca Zega, departamentul de Marketing București, Banca Transilvania.

Proiectele câștigătoare vor fi anunțate la începutul lunii iulie 2021.

Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile pe site-ul programului: https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/proiect/inclusiv-in-cartier/