Enter your keyword

post

FMI: Reducerea emisiilor va încetini creșterea economică și va alimenta inflația, dar costul inacțiunii este mult mai mare

Pașii necesari pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 25% până la finalul deceniului va încetini ritmul de creștere economică și va alimenta inflația, însă lipsa acțiunii este mult mai costisitoare din punct de vedere economic, după cum avertizează Fondul Monetar Internațional (FMI), citat de The Guardian.

Photo 147994747 © Deanpictures | Dreamstime.com

FMI a subliniat că această tranziție către economii decarbonizate ar fi fost una mult mai ușoară în cazul în care s-ar fi extins pe ultimele câteva decenii, însă reticența de a acționa mai rapid face procesul actual mai abrupt și mai complicat.

Cu siguranță vor exista costuri în următorii câțiva ani, în contextul în care tranziția energetică trebuie să aibă loc rapid”, notează FMI în cel mai nou raport cu privire la perspectivele economiei mondiale.

Oficialii FMI estimează o încetinire a creșterii economice anuale cu 0,15-0,25% pe an de acum până în 2030, în timp ce inflația va crește cu 0,1-0,4% în aceeași perioadă. Pentru a clarifica, acestea sunt procente care se vor adăuga evoluțiilor normale, drept cost al acțiunii climatice.

Mesajul central al Fondului Monetar Internațional este acela că aceste costuri vor putea fi gestionate cu o oarecare ușurință dacă măsurile corecte de acțiune climatică sunt implementate la timp și gradual în următorii opt ani, în timp ce costul inacțiunii este mult mai mare.

No Comments

Add your review

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.