fbpx

Enter your keyword

post

FlixBus atrage atenția autorităților asupra importanței investiției în infrastructură și necesității modernizării autogărilor pentru a încuraja transportului colectiv

FlixBus atrage atenția autorităților asupra importanței investiției în infrastructură și necesității modernizării autogărilor pentru a încuraja transportului colectiv

+++ Aproape o treime dintre cei care călătoresc cu autocarul sunt nemulțumiți de calitatea autogărilor

+++ Calitatea infrastructurii rutiere alături de modernizarea autogărilor pot determina mai multe persoane să aleagă autocarul încurajând transportul colectiv și alternative de călătorie mai puțin poluante.

+++ Ziua Mondială Fără Mașin: La nivel local, în regiunea România – Bulgaria, în 2023, călătorii Flix au reușit să reducă 18.310 tone de CO2 călătorind cu FlixBus în detrimentul altor moduri de transport.

+++„Autocarele joacă un rol esențial în decarbonizarea transportului, împreună cu întreaga infrastructură. Prin asigurarea unor standarde ridicate de siguranță și calitate în autogări, autoritățile pot sprijini transportul colectiv și pot contribui la reducerea poluării generate de autoturisme,” a declarat Andre Schwämmlein, CEO Flix.

Munchen/București, 19 Septembrie, 2024 Aproape o treime dintre cei care călătoresc cu autocarul sunt nemulțumiți de calitatea autogărilor, considerându-le nesigure.

Cu ocazia Săptămânii Europeane a Mobilității și a Zilei Mondiale fără Mașini, FlixBus atrage atenția asupra importanței de a avea acces la autogări moderne și sigure pentru a încuraja cât mai multe persoane să aleagă transportul în comun. Apelul vine în contextul în care tema din acest an a  Săptămânii Mobilității Europene este cea „Spațiul public comun”, acesta fiind descris ca „un loc unde oamenii, mijloacele de transport și activitățile au propriul lor spațiu”.

Potrivit unui sondaj FlixBus, aproape o treime dintre pasagerii săi au evaluat starea autogărilor ca fiind  “slabă” sau “foarte slabă.[1] O problemă deosebit de presantă semnalată de 22% dintre călători este lipsa siguranței personale în autogări. Alte motive de nemulțumire includ lipsa unor facilități de bază, cum ar fi adăposturile împotriva intemperiilor (21%), toaletele (16%) sau zonele de așteptare (11%) , care fie lipsesc, fie se află într-o stare proastă.

Departe de a fi un aspect secundar, nemulțumirea pasagerilor față de facilitățile și de infrastructura întâlnite în timpul călătoriei poate influența semnificativ alegerea mijlocului de transport. Atât instituțiile europene, cât și studii externe,  consideră calitatea infrastructurii un factor important pentru promovarea transportului colectiv.

De exemplu, Uniunea Europeană subliniază importanța autogărilor moderne care respectă standarde de calitate pentru a crește atractivitatea mijloacelor de transport în comun pentru călători.[2] În plus, și studii independente arată că starea generală a stațiilor de autobuz și a autogărilor pot influența în mod decisiv decizia unui pasager de a călători.[3]

În acest context, devine și mai important ca  autoritățile să ia în considerare importanța asigurării unei  infrastructuri sigure și eficiente pentru a crește șansele ca pasagerii să aleagă mijloacele de transport colectiv.

„Autogările sigure și moderne pot juca un rol crucial în menținerea călătorilor la bordul mijloacelor de transport colectiv și, astfel, sprijină viziunea noastră de a oferi acces cât mai multor persoane la mijloace de transport mai puțin poluante”, a declarat André Schwämmlein, CEO și co-fondator al Flix.

„Asigurarea celei mai bune experiențe pentru pasageri a fost întotdeauna o prioritate pentru noi, iar autogările reprezintă  o parte importantă a acestei călătorii. Ne dorim ca autoritățile să aibă în vedere investiții mai mari în infrastructura rutieră și în autogări. De asemenea, ne așteptăm ca Uniunea Europeană să garanteze standarde ridicate și condiții de concurență echitabile pentru statele membre”, a mai precizat Schwämmlein.

Ziua Mondială Fără Mașini: 1,1 milioane de tone de CO2 evitate în 2023—18.310 tone de la călătorii din România și Bulgaria care au ales autocarele FlixBus

Autocarele pe distanțe lungi sunt mult mai puțin poluante comparativ cu autoturismul personal: în Europa, autocarele FlixBus echipate cu tehnologii Euro VI de ultimă generație – care constituie 98% din flota europeană în 2023 – emit în medie doar 27,8 g CO2 pe kilometru per pasager, de peste cinci ori mai puțin decât autoturismul personal (166 g CO2 pe kilometru per pasager).

Pentru a cuantifica concret contribuția transportului colectiv la sustenabilitate, Flix a comparat emisiile pe kilometru per pasager ale mai multor moduri de transport și a calculat economii semnificative în ultimul an. Conform acestei analize, în 2023 au fost evitate 1,1 milioane de tone de CO2, dintre care 18.000 de tone în zona România-Bulgaria, datorită alegerii serviciilor Flix de către călători în locul altor moduri de transport.[4]

Compania travel-tech a anunțat că își propune să atingă neutralitatea emisiilor de carbon până în 2040 în Europa și până în 2050 la nivel global, printr-o transformare progresivă a flotei partenerilor săi cu diverse tipuri de motoare și combustibili alternativi.

Despre Flix

Flix își propune să transforme sectorul transportului prin oferirea de soluții de călătorie sustenabile și accesibile cu autocarul și trenul în peste 40 de țări de pe patru continente. Datorită modelului său de afaceri bazat pe parteneriate și a platformei sale tehnologice, Flix, lansată în 2013, și-a stabilit rapid poziția de lider de piață pentru călătoriile cu autocarul pe distanțe lungi în Europa, America de Nord și Turcia și s-a extins rapid în America de Sud și India prin intermediul brandurilor sale FlixBus, FlixTrain, Kamil Koç și Greyhound.

Flix își propune să atingă neutralitatea climatică în Europa până în 2040 și la nivel mondial până în 2050. Pentru a-și evalua progresul într-un cadru științific recunoscut, Flix a stabilit obiective pe termen scurt pentru reducerea emisiilor prin inițiativa Science Based Targets.

În timp ce Flix se ocupă de dezvoltarea tehnologică, planificarea rețelei, controlul operațiunilor, marketing și vânzări, managementul calității și extinderea continuă a produselor, partenerii  de transport se ocupă de operarea  rutelor. Combinația de start-up tech și companie clasică de transport a poziționat Flix ca lider, schimbând permanent peisajul global al mobilității. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.flixbus.ro/firma/presa

 

[1] 15% dintre călătorii Flix au evaluat facilitățile de la stația lor de plecare ca fiind „slabe” pe parcursul perioadei de colectare a datelor, iar 13% ca fiind „foarte slabe”.

[2] Platforma Europeană pentru Planuri de Mobilitate Urbană Sustenabilă, Planificarea Transportului Public Atractiv, Septembrie 2022

[3] A. Cartenì, I. Henke, M. Picone, Valoarea spațiilor de așteptare: Dispoziția turiștilor de a plăti pentru terminale de autobuz de înaltă calitate în Transportation Research Interdisciplinary Perspectives, Iulie 2024

[4] Verification Services Limited. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să consultați  ERM CVS assurance report și Flix’s 2023 Reporting Criteria.