fbpx

Enter your keyword

post

Felix Pătrășcanu, Cofondator FAN Courier: „România are foarte multe oportunități pentru că are enorm de multe lipsuri”

Felix Pătrășcanu, Cofondator FAN Courier: „România are foarte multe oportunități pentru că are enorm de multe lipsuri”

România este un tărâm propice dezvoltării multor idei de afaceri, având în vedere gradul mai redus de dezvoltare al țării în comparație cu alte state din Europa, consideră Felix Pătrășcanu, unul dintre cei trei cofondatori ai FAN Courier, cea mai mare companie locală de curierat din țară, care s-a dezvoltat constant de-a lungul a celor peste două decenii de existență. FAN Courier fost înființată în 1998, de către Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai.

„Știți care e oportunitatea României cea mai mare? Că suntem foarte mult în urma celorlalte țări și acelea au ars niște etape, au inovat și noi culegem de-a gata lucrurile acestea. România mai are foarte multe oportunități […]. Fac parte din Repatriot și încercam ca românii din afară, din Diaspora, să își mai îndrepte privirea și către țară, și le spun: România are foarte multe oportunități pentru că are enorm de multe lipsuri”, a declarat Felix Pătrășcanu în cadrul emisiunii „Afaceri pentru Viitor”, un proiect realizat de Ambasada Sustenabilității în România, care aduce față în față cei mai importanți lideri ai mediului de afaceri și cele mai importante teme privind dezvoltarea sustenabilă.

FAN Courier este prima companie din România care se alătură inițiativei „The Climate Pledge”, care își propune să convingă companiile din lumea întreagă să accelereze ritmul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Așadar, FAN Courier și-a propus să ia măsurile necesare și să folosească tehnologii ce contribuie la reducerea emisiilor de carbon până la atingerea obiectivului de net zero emisii până în 2040.

„[…] Am început discuțiile cu anumite companii care să ne consilieze și care se pricep în domeniu de a face lucruri, de a ne pune panouri solare pe clădiri, de a cumpăra cât mai multe mașini electrice. Noi ne-am dorit 100, nu am putut să cumpărăm decât 20”, a adăugat Felix Pătrășcanu. 

În opinia sa, este important ca, în general, antreprenorii să fie preocupați de găsirea unor modalități prin care pot ajuta societatea în care trăiesc.

„[…] Trebuie să dai înapoi societății, și societatea are nevoie de foarte multe lucruri. Și mai mult, să dai înapoi societății posibilitatea de a ajunge și ea la o anumită bunăstare. […] Sustenabilitate, pentru mine, înseamnă întotdeauna, prin tot ceea ce faci, un câștig. Fie că-l câștigă compania, business-ul, fie că-l câștigă societatea, dar e foarte important să existe un câștig”, a mai declarat antreprenorul.

Cofondatorul FAN Courier consideră că obiceiurile actuale de consum ale tinerilor reflectă modul în care realitatea societății va arăta în următorii ani.

Totodată, Felix Pătrășcanu subliniază interesul în creștere al generației tinere de angajați pentru companiile care investesc în sustenabilitate. Ca atare, va fi din ce în ce mai important ca antreprenorii și managerii să își adapteze atât business-ul, cât și modalitatea de comunicare, în acest sens.

Emisiunea integrală poate fi urmărită aici. 

Despre Ambasada Sustenabilității

Ambasada Sustenabilității promovează modelul economic în care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică (profitul).

Ambasada este o inițiativă nonprofit, privată și apolitică.

Lansată oficial în 2018, organizația aduce laolaltă companiile responsabile și ONG-urile implicate pentru ca împreună să contribuim la apropierea momentului în care românii trăiesc într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

Website: https://ambasadasustenabilitatii.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/AmbasadaSustenabilitatiiInRomania

LinkedIN: https://www.linkedin.com/company/ambasada-sustenabilitatii-in-romania/

YouTube: https://bit.ly/YouTubeASR

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.