fbpx

Enter your keyword

post

Dragoş Tuţă a vorbit despre Ziua Sustenabilităţii la Bucureşti Fm.

Dragoş Tuţă a vorbit despre Ziua Sustenabilităţii la Bucureşti Fm.

Sustenabilitatea este o știință care măsoară ceea ce se întâmplă în activitățile antropice, adică umane, și influențează mediul, societatea și economia. Noi, la ambasadă, ne-am concentrat foarte mult timp asupra impactului pe care îl au firmele și agenții economici din această perspectivă și am încercat să îi ajutăm să reducă impactul negativ. Trebuie să înțelegem că această știință este atât de importantă astăzi pentru că alte științe au afirmat că nu mai putem continua în același fel. Prin urmare, tot ceea ce aflăm sau vedem la televizor, deoarece știrile devin din ce în ce mai dese, indică schimbări la nivel european sau poate chiar la nivel global.

Vorbim despre mașini electrice și nu mai producem decât mașini electrice de acum încolo, vorbind despre tehnologii, avem acces și sunt promovate panourile fotovoltaice. Există numeroase teme, cum ar fi colectarea selectivă, gestionarea deșeurilor, cumpărăturile – fie în ambalaje de plastic, fie îmbuteliate în sticlă. Acestea sunt aspecte care ar trebui să ne influențeze deciziile de zi cu zi.“, a povestit Dragoș Tuță Mihaylov, Fondatorul Ambasadei Sustenabilitatii in Romania.

Ascultă discuţia aici.