Directorii executivi ai companiilor Slack și Away vor să strângă 2 milioane de dolari într-un fond destinat cauzelor care implică nevoia de a face avort
Directorii executivi ai companiilor Slack Technologies și Away sunt printre reprezentanții mediului privat american care au decis să ia măsuri pentru a sprijini accesul femeilor la avorturi, după o decizie a Curții Supreme care a îngreunat extrem de mult accesul la o astfel de procedură, potrivit Bloomberg.

Foto: Gayatri Malhotra/Unsplash
Jen Rubio, cofondator și director executiv al startup-ului Away, alături de soțului ei Stewart Butterfield, care conduce Slack, au declarat că vor dubla până la 1 milion de dolari în donații către National Network of Abortion Fund. Strângerea de fonduri a început în data de 29 iunie.
Donațiile vor fi împărțite între mai multe fonduri destinate avorturilor în statele în care femeile au un acces tot mai limitat la o astfel de procedură. Totodată, o parte din fonduri vor ajunge către organizații care trebuie să gestioneze deodată un flux mai mare de persoane aflate într-o situație de criză.
„Banii în sine nu sunt suficienți pentru a rezolva această problemă, dar există o nevoie urgentă de ajutor pentru organizațiile și indivizii care lucrează fără oprire pentru a ne proteja drepturile”, a declarat Jen Rubio.
Rubio și Butterfield se alătură unei liste mai lungi de persoane și companii care au început să strângă fonduri pentru a le ajuta pe femeile afectate de decizia Curții Supreme. Spre exemplu, artistul Lizzo a donat 500.000 de euro către Planned Parenthood și alte grupuri care facilitează accesul la avort, iar compania de entertainment LiveNation a dublat această donație.
În același timp, Rich Handler, CEO al grupului financiar Jeffries, alături de Brian Friedman, președintele grupului, au anunțat săptămâna trecută că vor dona 1 milion de dolari către mai multe organizații care protejează drepturile femeilor.
National Network of Abortion Fund a declarat anterior pentru New York Times că organizația a primit donații de 3 milioane de dolari încă din primele ore de la decizia Curții Supreme.
No Comments