fbpx

Enter your keyword

post

De Paște, luminăm împreună poveștile de viață ale vârstnicilor

De Paște, luminăm împreună poveștile de viață ale vârstnicilor

  • Peste 500 de seniori au beneficiat anul acesta de acțiuni de sprijin dedicate prin proiectele susținute de Fundația Regală Margareta a României
  • Pachete alimentare, mese de socializare, tichete sociale, activități intergeneraționale și recitaluri oferite seniorilor vulnerabili

Bucuria Paștelui a ajuns și anul acesta în casele și sufletele vârstnicilor care se confruntă cu situații dificile de viață, beneficiari ai proiectelor sociale derulate de Fundația Regală Margareta a României – Fondul pentru Vârstnici și Telefonul Vârstnicului. Prin acțiunile de ajutor material și de socializare, organizate prin generozitatea partenerilor, donatorilor și a voluntarilor implicați, Fundația urmărește să contribuie la creșterea calității vieții seniorilor vulnerabili și să redea demnitatea persoanelor aflate la o vârstă înaintată.

130 de vârstnici singuri din București și din țară au primit pachete alimentare sau tichete sociale

Voluntarii din București au fost alături de seniorii care se confruntă cu situații dificile de viață, beneficiari ai programelor Fondul pentru Vârstnici și Telefonul Vârstnicului, prin livrarea de pachete de ajutor la domiciliu și tichete sociale pentru cei cu venituri reduse, dar și prin activități de socializare menite să le aducă bucurie. Totodată, 30 de seniori din țară, cu un trai precar, beneficiari ai serviciulu social Telefonul Vârstnicului, au primit tichete sociale în valoare de 200 lei.

Miercuri, 5 aprilie, circa 30 de voluntari au plecat de la sediul Fundației către casele vârstnicilor din București, pentru a le duce daruri, bunătăți de sărbători, vorbe calde de susținere și o rază de lumină în poveștile lor de viață. Voluntarii au fost primiți cu mare bucurie, încredere și speranță de vârstnicii care, de la an, la an sunt tot mai singuri și mai puțini vizibili în comunitate. Mesajul de sărbătoare a rămas în casa fiecărui vârstnic înscris pe felicitarea realizată pentru ei în cadrul atelierului intergenerational de la Centrul Comunitar Generații din sectorul 6.

Doamna Floarea este unul dintre seniorii care au primit vizita voluntarilor Fundației. Are 74 de ani, locuiește și petrece toate sărbătorile singură, de când și-a pierdut soțul și ambii copii. Cu o pensie infimă și boli costisitoare, a trebuit să-și vândă casa în care a trăit cele mai fericite momente din viață, ca să-și achite datoriile și s-a mutat cu puținul pe care îl mai avea în Ferentari. Aici își trăiește cu greu apusul vieții. Găsește, de mai bine de 3 ani ani, un sprijin emoțional și material în proiectul Fondul pentru Vârstnici: ”Foarte mult mă ajută. Parcă chiar atunci când nu am ce pune pe masă, atunci vine pachetul. Totdeauna așa mi s-a întâmplat și mă bucur că vine ceva, dar și cineva cu care să mă satur de vorbă. Mulțumesc mult întregii echipe”, spune doamna Floarea.

300 de seniori din Iași, Mureș, București sprijiniți prin acțiunile organizațiilor locale susținute financiar în acest scop

Sprijin material și emoțional cu ocazia Sărbătorilor Pascale a fost acordat și pentru aproape 300 vârstnici din București, Iași și Reghin, prin acțiunile locale ale organizațiilor care primesc din partea Fundației grant-uri în acest scop. Astfel, seniorii cu venituri mici, aflați în imposibilitatea de a-și satisface nevoile de bază de îngrijire, au primit la domiciliu produse alimentare și de igienă, iar vârstnicii dornici de socializare au fost invitați în cadrul centrelor la ateliere de creație, de îndemânare, de limba engleză sau jocuri de societate.

70 de seniori din cadrul a 3 centre rezidențiale s-au bucurat de recitaluri de muzică clasică

Sărbătoarea Floriilor a fost adusă și în cadrul a 3 centre rezidențiale pentru seniori, prin recitaluri de muzică clasică susținute la Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice „SfAna” al DGASPC sector 3, Rezidența Edano din sector 2 și Centrul rezidențial pentru seniori Enayati. Bursierii programului Tinere Talente al Fundației, implicați în prima acțiune de acest gen, au fost la fel de emoționați ca și seniorii rezidenți de aceste momente ce au dat viață și culoare. Mai multe studii efectuate de-a lungul anilor au demonstrat că muzica este terapie nu doar pentru suflet sau singurătate, ci este un panaceu pentru stimularea simțurilor.

Alți 30 de seniori din București au luat parte la o masă de Paște organizată pentru ei

30 de seniori, care și-au găsit alinarea singurătății la Telefonul Vârstnicului, au fost invitați marți, 11 aprilie, în mijlocul familiei pe care au (re)găsit-o la Fundație, la o masă de socializare care să le redea din bucuria Sărbătorilor Pascale. Pentru mulți dintre vârstnici, acest tip de interacțiune este o ocazie rară de a ieși din rutina zilelor triste și le oferă oportunitatea de fi parte dintr-o comunitate. Meniul în așteptare este donat de clienții rețelei restaurantelor City Grill prin aplicația Out for Food, pentru sărbătorile vârstnicilor singuri.

 

Vârstnicii au nevoie de ajutorul nostru

Populația României numără 3,72 milioane de seniori cu vârsta de 65 de ani sau mai mult, dintre care circa 1 milion trăiesc singuri, iar peste 600.000 de pensionari în vârstă au supraviețuit în 2022 cu o pensie de maxim 1.111 de lei, sub nivelul unui trai decent. Astfel, seniori din jurul nostru se confruntă cu adevărate drame, fiind afectați de pierderea celor dragi, de neputință, lipsuri materiale, boli supărătoare sau izolare.

Vârstnicii aflați în situații dificile sau care suferă din cauza izolării sociale pot apela Telefonul Vârstnicului0800 460 001 – singura linie telefonică națională, gratuită și confidențială, destinată vârstnicilor care au nevoie de informare, consiliere socială și alinare a singurătății.

Persoanele sau companiile care doresc să se implice în susținerea seniorilor, o pot face prin:

Programele sociale dedicate vârstnicilor și acțiunile umanitare sunt susținute de partenerii finanțatori Allianz Healthcare, SC Johnson Wax România, Toreto SRL, CICH și sponsorii în produse City Grill, Boromir, Laptaria cu caimac, Mega Image, Ferrero, Albalact și echipa Finastra.

Mulțumim tuturor celor care, în astfel de momente, și nu numai, aleg să fie alături semenilor și vă dorim sărbători cu seninătate și pace sufletească!

***

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este una dintre puținele organizații non-guvernamentale care derulează programe dedicate seniorilor din România. De-a lungul celor 33 de ani de activitate, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi, Fundația a creat diverse soluții menite să îmbunătățească viețile acestora, să aline singurătatea, să prevină izolarea socială, ori să creeze oportunități pentru o viață activă. Programele și campaniile Fundației, precum rețeaua Fondul pentru Vârstnici, Centrele Generații, Telefonul Vârstnicului, Conferința Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă, au redat demnitatea și speranța la vârsta a III-a. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.