Cine sunt cei 16 finaliști ai programului Black Sea ClimAccelerator și cu ce idei vor să facă lumea mai bună
Programul Black Sea ClimAccelerator dedicat startup-urilor „verzi” și-a selectat primii 16 finaliști din categoria Early Stage, care vor beneficia de mentorat de specialitate, consultanță, evenimente dedicate, dar și de o finanțare individuală de 5000 de euro, conform unui comunicat de presă.
Start-up-urile care merg mai departe în program sunt din industrii variate, cum ar fi: agricultură, cleantech, industria farmaceutică și alimentară, industria prelucrării sticlei, materiale de construcție.
Cine sunt și ce fac startup-urile care merg mai departe în această ediție a programului Black Sea ClimAccelerator:
- Agramonia este platforma dedicată agroturismului, cu ajutorul căreia turiștii se pot organiza mai bine și pot include experiențe autentice în călătoria lor prin România rurală. Prin intermediul aplicației fermierii și ghizii locali pot primi oferte din partea turiștilor și a vizitatorilor.
- Agro GPS este o companie din domeniul agriculturii de precizie dedicată dezvoltării de soluții inteligente care reduc costurile, fiind de asemenea prietenoase cu mediul.
- ALTRNTV este un shop cu produse vestimentare, încălțăminte, accesorii, cosmetice și produse home-deco create în România din materiale sustenabile prin tehnici de producție prietenoase cu mediul și pielea.
- Carbon Twin este un start-up climate tech care oferă fermierilor soluții de monitorizare a carbonului din sol. Misiunea sa este democratizarea modului în care se măsoară și se monetizează în prezent aceste depozite pe Piața Voluntară de Carbon.
- CompoGO este platforma care conectează jucătorii economici din industria alimentară cu fermele, creând îngrășământ organic din resturile alimentare. Astfel, surplusul companiilor (restaurante, supermarketuri, procesatori) se va întoarce în natură.
- E-Car Concept reprezintă un prototip total diferit de mașină electrică ce își propune să schimbe strategia pe termen lung a sectorului auto-moto din România. E-Car Concept by NewCar4Future este de asemenea primul prototip al unul vehicul electric românesc.
- Elpida Research INC este un start-up care activează în micro-producția vaccinurilor din domeniul biotehnologiilor, health, farma și agri-food.
- Happy Treats este primul producător de recompense naturale pentru câini, fără conservanți, coloranți și aditivi. Start-up-ul dezvoltă, de asemenea, o fermă de viermi de făină pentru a oferi fermelor zootehnice și agricole ingrediente de calitate.
- Laura and Wine aduce pe piață paharele de vin din sticlă reciclată, fabricate manual în București. Produsele se adresează celor pasionați de design și promotori ai sustenabilității în viața de zi cu zi.
- Loomescu este un atelier care transformă textilele uzate în produse unice cu o nouă utilitate. Cu ajutorul unui război de țesut, al îndemânării și creativității, Loomescu transformă tricouri vechi în covoare sau țesături decorative pentru pereți.
- Nucim produce gustări sănătoase din caju, migdale, fistic și alte oleaginoase, fructe uscate și semințe ambalate în pungi refolosibile. Mixurile sunt realizate după o rețetă echilibrată, recomandată de un medic specialist cu experiență în nutriție.
- Rent it. este prima platformă integrată de închiriere a articolelor de modă din România, un marketplace prin care femeile pot închiria atât haine, genți sau accesorii de zi cu zi, cât si ținute pentru evenimente speciale.
- The Climate Change Company este start-up-ul care a dezvoltat Littar®, un material de construcție pentru drumuri realizat din deșeuri de plastic și sticlă.
- UpTerra este un start-up care contopește spațiul ambiental de la birou cu natura prin intermediul unui terariu. Acesta are în componența sa, pe lângă plante, elemente create prin imprimare 3D, utilizând ca materie primă plasticul PET-urilor reciclate.
- Urban Mining Solutions se ocupă de reciclarea și transformarea deșeurilor plastice și de cauciuc în surse de energie, mai precis în eco-ulei și gaz sintetic.