Chiesi România devine membru în Coaliția România Sustenabilă
Chiesi România devine membru în Coaliția România Sustenabilă (CRS) și își reafirmă angajamentul față de oameni, societate și mediu, continuându-și drumul spre un viitor mai sustenabil și o planetă mai curată. Chiesi România este una dintre primele companii farmaceutice care se alătură Coaliției România Sustenabilă, din dorința de a contribui la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă la nivel de țară.
Coaliția România Sustenabilă este o inițiativă privată, apolitică, coordonată și dezvoltată de Ambasada Sustenabilității în România ca parte a planului de implementare și monitorizare a Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă. Coaliția reunește peste 140 de organizații (companii și ONG-uri), care contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România.
Prin apartenența la Coaliția România Sustenabilă, Chiesi România face un nou pas în direcția dezvoltării sustenabile, angajându-se să susțină și să implementeze proiecte cu un impact semnificativ în societate, alături de noii săi parteneri.
“La Chiesi, suntem conștienți de faptul că sustenabilitatea nu este negociabilă. Este o responsabilitate a fiecăruia dintre noi și o necesitate a zilelor noastre, pentru ca împreună să putem asigura un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri. Suntem încântați să ne alăturăm Coaliției România Sustenabilă, unde vom putea contribui, alături de ceilalți parteneri, la conștientizarea nevoii de sustenabilitate și la generarea unui impact social și de mediu pozitiv. Coaliția România Sustenabilă creează un context ideal de acțiune comună în direcția dezvoltării durabile și suntem siguri că unindu-ne forțele, vom avea o contribuție majoră la îmbunătățirea calității vieții celor din jur. Pentru Chiesi, apartenența la Coaliție este un pas firesc, care continuă direcția companiei începută cu ani în urmă prin obținerea certificării B Corp. Acest nou pas ne responsabilizează și ne îndeamnă să continuăm cu energie și entuziasm drumul început pe calea sustenabilității”, a declarat Daniela Mutu, Country Manager Chiesi România.
“Încă de la lansare, Ambasada Sustenabilității în România și-a asumat rolul de agregator al resurselor disponibile atât în mediul de business, cât și cel neguvernamental, în procesul de construire a unui viitor mai sustenabil pentru următoarele generații din România. Acest proces este unul colaborativ, pentru că doar împreună putem produce schimbarea pe care ne-o dorim cu toții. Prin programul Coaliția România Sustenabilă reușim să ne unim forțele alături de parteneri de încredere care investesc activ în sustenabilitate prin contexte comune de colaborare, învățare și schimb de bune practici pentru realizarea tranziției complete de la un model de business clasic la unul sustenabil. Anul acesta am ajuns la peste 140 de astfel de parteneri în Coaliție și ne bucurăm ca printre aceștia să fie și Chiesi. Alături de ei suntem convinși că putem continua să investim în îmbunătățirea calității vieții și să ajutăm la crearea unui impact real atât la nivel societal, cât și de mediu” a menționat Dragoș Tuță, Fondator și Președinte ASR.
Astfel, Chiesi România își continuă drumul spre sustenabilitate început cu ani în urmă prin intrarea în comunitatea B Corp. B Corp reprezintă o certificare internațională care măsoară performanța socială și impactul asupra mediului pe care o companie îl generează. Comunitatea B Corp include peste 6.000 de companii din peste 80 de țări, al căror obiectiv comun este să folosească afacerile ca o forță spre a face bine.
În calitate de companie B Corp, Chiesi se dedică misiunii de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor, acționând responsabil față de societate și mediu. Din anul 2019, Chiesi este cel mai mare grup farmaceutic certificat B Corp, iar în 2022, grupul a obținut recertificarea cu un scor mai mare decât cel obținut anterior, fapt care reprezintă o recunoaștere oficială a angajamentului de lungă durată al Chiesi de îmbunătățire a calității vieții oamenilor într-o manieră responsabilă.
În ceea ce privește măsurile concrete luate de grup pentru reducerea amprentei de carbon asupra mediului, Chiesi folosește exclusiv hârtie de tip FSC pentru ambalajele produselor, care implică gestionarea corectă, transparentă și responsabilă a resurselor naturale. De asemenea, Chiesi lucrează la dezvoltarea unor dispozitive inovatoare, utilizate în tratamentul astmului și al BPOC, care vor reduce amprenta de carbon a produsului cu aproape 90%. În plus, Chiesi a dezvoltat împreună cu partenerii săi Codul de Interdependență, primul cod de etică aplicabil întregului lanț de producție, care are scopul de a crea un ecosistem durabil și a ghida companiile să fie mai sustenabile. Nu în ultimul rând, Grupul Chiesi s-a angajat să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2035.
Chiesi este un grup biofarmaceutic internațional orientat către cercetare cu sediul în Parma, Italia, cu o experiență de peste 85 de ani în sectorul medical, fiind prezent în 30 de țări și având mai mult de 6000 de angajați la nivel de grup. Misiunea Chiesi este de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor acționând responsabil față de societate și mediu.
Chiesi și-a schimbat în 2018 statutul juridic în corporație de interes public (Benefit Corporation) prin încorporarea unui dublu scop, pentru a crea valoare comună și pentru a genera valoare pentru afacerile sale, pentru societate și mediu. În calitate de corporație de interes public, Chiesi Farmaceutici S.p.A. trebuie să includă obiective de beneficiu comun în statutul său și să raporteze anual într-un mod transparent. Din anul 2019, Chiesi este cel mai mare grup farmaceutic certificat B Corp, iar în 2022, grupul a obținut recertificarea B Corp, cu un calificativ mai mai mare decât în 2019.