Ce măsuri mai iau fermierii români pentru a reduce pagubele provocate de secetă: investesc mai mult în biostimulatori
Seceta pedologică pe care o experimentează și România în acest an pe anumite zone din țară a dus la o creștere a cererii pentru biostimulatori, după cum arată concluziile companiei Malagrow România, care activează în acest sector, conform unui comunicat de presă.
„Cu greu există o parte a țării care să nu fie afectată de lipsa îndelungată de precipitații. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, peste 400.000 de hectare din România sunt afectate de secetă, iar numărul cererilor de despăgubire crește de la o zi la alta. Impactul secetei poate fi observat, de asemenea, în statisticile de vânzări ale Malagrow România, unde cererea de biostimulatori pentru a diminua efectele stresului cauzat de secetă asupra plantelor a crescut cu peste 40 de procente față de primăvara acestui an”, transmit reprezentanții companiei.
Horticultorii și fermierii care au culturi arabile s-au orientat mai mult spre biostimulatori care să ajute plantele să facă față stresului cauzat de lipsa precipitațiilor, în timp ce alți fermieri s-au axat spre suplimente din caciu.
Totuși, Malagrow consideră că producătorii agricoli au devenit mai sensibili la prețuri, ceea ce i-a determinat să se orienteze spre cantități mai mici de biostimulatori.