Cât gunoi ascunde comerțul online din România?
Mai mult de o treime dintre români au cumpărat în ultimul an produse de pe site-uri e-commerce, generând vânzări care vor depăși 6,8 miliarde de euro până la sfârșitul anului 2022.
O companie specializată în valorificarea deșeurilor a realizat un studiu din care reiese că deșeurile de ambalaje generate în urma acestor livrări în România se ridică la zeci de mii de tone. Compania arată că, în Romania, aproximativ 10.000 de platforme comercializează produse din diverse categorii, în mediul online.
„Comerţul electronic s-a dezvoltat puternic în România în ultimii 10 ani şi în special în perioada pandemiei, iar potrivit datelor publice analizate de Clean Recycle în România activează aproximativ 10.000 de platforme care comercializează produse din diverse categorii, în mediul online. Cu toate acestea, numărul celor care îndeplinesc obligaţia legală de a recicla şi valorifica un procent de 60% din deşeurile din ambalaje puse pe piaţă, conform obligaţiilor legale, este unul încă redus”, apreciază specialiştii Clean Recycle.
În România, vânzările din sectorul e-commerce au atins pragul de 6,2 miliarde euro în 2021, iar la finalul anului 2022 vor depăşi 6,8 miliarde euro în creştere cu 10%, potrivit datelor industriei de profil. 38% dintre români au cumpărat în ultimul an produse de pe site-uri de profil, iar cantitatea de deşeuri de ambalaje generate în urma acestor livrări se ridică anual la câteva zeci de mii de tone, apreciază specialiştii Clean Recycle.
Toţi comercianţii au însă obligativitatea de a raporta integral cantităţile de ambalaje şi de deşeuri din ambalaje puse pe piaţa din România, cât şi de a le valorifica şi repune în circuitul economic, chiar şi în situaţia în care ambalajele provin din import.
„Conform datelor Clean Recycle, operatorii e-commerce raportează într-un procent foarte mic, insignifiant deşeurile din ambalaje pe care le aduc pe piaţă, iar motivul principal este lipsa de informare asupra obligaţiilor legale, cât şi a mijloacelor de coerciţie pentru cei care nu îşi îndeplinesc aceste obligaţii. Există două tipuri de ambalaje care trebuie raportate, în achiziţiile online: ambalajul prin care este adus acasă consumatorului coletul de către firmele de curierat, dar şi ambalajul produsului comcercializat”, declară Cosmin Monda, fondator şi CEO Clean Recycle.
În special segmentul produselor de beauty şi cosmetice, însă şi electrocasnicele sau alte segmente ale comerţului electronic, inclusiv produsele importate şi comercializate local în mediul online, sunt absente de pe piaţa reciclării (nu se regasesc în raportările privind colectarea şi valorificarea deşeurilor din ambalaje), deşi acestea generează tone de ambalaje anual, pe piaţa locală. Toţi generatorii de deşeuri din ambalaje au obligativitatea reciclării şi valorificării unui procent de 60% din cantităţile puse pe piaţă. În caz contrar, aceştia au o obligaţie fiscală de 2 lei/kilogram pentru cantităţile neraportate şi nevalorificate. Principalele categorii de produse comercializate la nivelul Uniunii Europene, în 2021, au fost articole de vestimentaţie (68%), livrări de mâncare (31%), mobilă şi accesorii pentru locuinţă (29%), cosmetice şi produse de înfrumuseţare (27%).
Clean Recycle este unul dintre primii cinci jucători pe piaţa locală a transferului de responsabilitate privind deşeurile de ambalaje (OIREP), preluând obligativitatea raportării, colectării şi valorificării ambalajelor şi deşeurilor din ambalaje puse pe piaţă de producători şi importatori. Clean Recycle gestionează un portofoliu de peste 700 de companii care produc şi pun pe piaţă deşeuri de ambalaje, active pe întreg teritoriul României, din domenii precum FMCG şi retail, agribusiness, automotive, distribuţie, producţie industrială, farmaceutice ş.a.
sursa: Ziare.com