Canada vrea să renunțe treptat la plasticul de unică folosință și se pregătește să interzică mai multe tipuri de pungi și de paie
Guvernul din Canada a anunțat săptămâna aceasta o serie de măsuri menite să reducă poluarea cu plastic din mediul înconjurător, iar printre acestea se numără aplicarea unor interdicții pe vânzarea pungilor de cumpărături fabricate din plastic de unică folosință și pe vânzarea paielor de plastic, potrivit ESG Today.

Foto: Jason Hafso/Unsplash
Circa 15 miliarde de pungi de plastic sunt utilizate în Canada în fiecare an, în timp ce 16 milioane de plastic sunt utilizate zilnic. Conform guvernului, implementarea conceptului de economie circulară în consumul de produse din plastic ar reduce emisiile de carbon generate anual cu 1,8 megatone.
„Aceste noi reglementări marchează un punct de cotitură pentru Canada. Luăm acțiuni importante pentru a proteja mediu, pentru a crea un aer mai curat și comunități mai sănătoase în toată țară”, a declarat Jean-Yves Duclos, ministrul Sănătății din Canada.
Noile reglementări se vor aplica pentru produse precum pungi, tacâmuri, paie, suporturi de pahare, bețișoare utilizate pentru a amesteca sau alte produse asociate HoReCa ce conțin elemente din plastic greu de reciclat. Singurele excepții se aplică din motive medicale sau de accesibilitate.
Concret, producția și importul unor astfel de produse vor fi interzise din decembrie 2022, iar vânzarea acestora va fi interzisă din decembrie 2023, astfel încât firmele să aibă destul timp pentru a face tranziția și pentru a scăpa de stocurile existente.
Mai mult, guvernul vrea să interzică și exportul produselor din plastic din șase categorii diferite,până la finalul anului 2025. În următorii zece ani, aceste reglementări ar trebui să elimine circa 1,3 milioane de tone de deșeuri din plastic greu de reciclat și 22.000 de tone din poluarea cu plastic, echivalentul a peste un milion de saci de gunoi.
No Comments