BNR: Economia românească este expusă riscurilor schimbărilor climatice. Aproape 40% din valoarea valoarea adăugată este produsă de firme din sectoare carbon-intensive
Atât economia românească cât și instituțiile de credit sunt expuse riscurilor schimbărilor climatice. În economie, aproape 40% din valoarea adăugată este produsă de firme din sectoare carbon-intensive, iar în bilanțul băncilor aproape 70% din creditarea către companii este către firme din sectoarele carbon-intensive, arată un raport publicat miercuri de Banca Națională a României (BNR), potrivit Economedia.
Mai mult, potrivit BNR, riscul fizic se manifestă tot mai accentuat și deja generează pierderi pentru bănci. Un bun exemplu sunt dificultățile în rambursarea creditelor înregistrate de fermierii afectați de secetă anul trecut. În plus, companiile din agricultură care operează în zone caracterizate prin risc mare de inundații reprezintă 4 la sută din creditele acordate de bănci firmelor, la decembrie 2020.
„Aceste consecințe importante ale schimbărilor climatice asupra economiei și sistemului financiar este posibil să nu fie conștientizate la nivelul societății. Autoritățile ar trebui să crească gradul de conștientizare în societate cu privire la schimbările care urmează să se producă și să se pregătească ele însele pentru a avea instrumentar pentru cuantificarea acestor consecințe. La rândul său, BNR poate juca un rol important pentru conștientizarea riscurilor la nivelul sectorului bancar”, arată raportul Băncii Naționale.
Finanțare verde modestă
Finanțarea verde este în prezent modestă în bilanțurile băncilor, iar cererea potențială poate fi semnificativă, arată BNR. Estimările preliminare ale grupului de lucru al Consiliului Național de Supraveghere Macroprudențială (CNSM) arată că în bilanțul băncilor din România volumul portofoliului de credite verzi este de aproape 4,4 miliarde lei, respectiv 3,5 la sută din totalul creditelor acordate firmelor (în decembrie 2020).
Pe de altă parte, la o contabilizare sumară a proiectelor de investiții verzi ale autorităților realizată în cadrul aceluiași grup de lucru CNSM s-au obținut câteva zeci de miliarde de euro. Majoritatea acestor bunuri și servicii nu se produc în țară. Ca urmare, există riscul ca autoritățile centrale și locale, precum și jucătorii privați, să se împrumute semnificativ pentru finanțarea respectivelor proiecte, iar aceste fonduri să dea de lucru economiilor altor țări unde se fabrică asemenea bunuri.
România are potențial pentru a atrage investiții străine verzi
Potrivit BNR, România se poate poziționa pe o nișă care să atragă ISD legate de investiții verzi: a înregistrat cea mai mare reducere de emisii de gaze de seră în ultimii 30 de ani din regiune și comparativ cu media UE27, și-a propus cele mai ambițioase planuri legate de ponderea energiei regenerabile în totalul surselor de energie. BNR recomandă ca autoritățile să elaboreze planuri pentru relocarea în România a unora din lanțurile valorice legate de producerea investițiile verzi, în funcție de punctele forte ale economiei locale. De asemenea, autoritățile ar trebui să identifice firmele cu capital autohton care au demonstrat că sunt performante în a produce asemenea bunuri și să le promoveze (prin ambasadele României din străinătate, prin sprijinirea participării la târguri, prin punctarea sensibil suplimentară în orice schemă de sprijin cum ar fi garanții, ajutoare de stat, acces la fonduri europene etc.). Nu în ultimul rând, din discuțiile cu mediul privat (atât firme, cât și bănci) a rezultat că în multe perioade cadrul legislativ privind investițiile verzi a fost foarte volatil, cu schimbări care nu aveau sens nici tehnic (inginerește), nici economic. Experiența românească care promova energia regenerabilă este un foarte bun exemplu. Soluția este ca autoritățile să asigure un cadru stabil și predictibil privind stimularea investițiilor în schimbări climatice, fundamentate prin studii de impact și proiectele discutate cu toate părțile interesate în avans. Ca imagine de ansamblu, concentrarea autorităților și a sectorului bancar pe domeniul finanțării verzi ar putea sprijini schimbarea structurală a economiei către una generatoare de valoare adăugată mai ridicată, concomitent cu majorarea nivelului de intermediere financiară furnizat de bănci.