Enter your keyword

post

Biblioteci publice, transformate în centre de inovație prin imprimantele 3D

Fundația Progress prin intermediul parteneriatului cu Grupul CEZ în România a echipat zece cluburi CODE Kids cu imprimante 3D. Obiectivul acestei acțiuni este de a sprijini copiii din cluburile de programare de la bibliotecile publice locale din Rucăr, Topoloveni, Pietrari, Tomșani, Osica de Sus, Balș, Fărcaș, Vladimir și Bărbătești să dezvolte proiecte STEM(Science, Technology, Engineering, Mathematics) utilizând imprimarea tridimensională.

Cei 320 de copii înscriși în programul CODE Kids în zona de Sud a României, dar și din generațiile viitoare, vor fi instruiți gratuit, pentru o meserie modernă, de perspectivă, aceea de Tehnician de Imprimare 3D.

Când ne gândim la viitor și educație, ne vin în minte generațiile actuale de elevi care interacționează cu noile tehnologii, care experimentează, care își pun ideile în practică și sunt mici inventatori. Prin modulul 3D Printing pe care îl dezvoltăm în cluburile CODE Kids, aducem creația și inovația mai aproape de copiii din mediul rural. O idee care se naște în mintea lor poate lua acum forma unui obiect, prin proiectarea ei cu ajutorul imprimantelor 3D. Ne dorim să-i întâlnim pe acești copii peste câțiva ani în domenii precum arhitectura, medicina, electronica sau robotica, să învețe să folosească inteligent tehnologia și, de ce nu, să aibă propriile afaceri de imprimare tridimensională” – afirmă Ovidiu Ana, Director de Dezvoltare Fundația Progress.

Este al 3-lea an consecutiv în care susținem programul CODE Kids și, odată cu el, comunitățile pe care le deservim. Pentru a extinde perspectivele de viitor ale copiilor și a diversifica activitățile de care au parte în cadrul cluburilor, am sprijinit financiar dotarea a zece biblioteci din mediul rural cu imprimante 3D. Aceste dispozitive îi vor ajuta pe copii să transforme roadele imaginației lor în obiecte palpabile și utile, pentru a da sens proiectelor la care lucrează. Întrucât ne dorim ca educația și tehnologia să fie cât mai accesibile celor dornici de învățare, imprimantele sunt amplasate în bibliotecile publice și vor putea fi utilizate de întreaga comunitate” – afirmă Cornelia Szabo, Președinte al Directoratului, CEZ Vânzare.

Pe de altă parte, imprimantele 3D au rolul de a transforma bibliotecile publice în centre de inovație pentru întreaga comunitate. Dispozitivele performante au fost amplasate în cele zece biblioteci și vor fi la dispoziția cetățenilor.