Enter your keyword

post

Banca Mondială acordă României un împrumut de 600 de milioane de euro pentru o economie mai verde și mai incluzivă

Ministerul de Finanțe a semnat săptămâna aceasta acordul final pentru un împrumut de 600 de milioane de euro acordat de Banca Mondială pentru politici de dezvoltare, fonduri care ar trebui să susțină tranziția către o economie mai  incluzivă și mai „verde”

Foto: Markus Krisetya/Unsplash

Aprobat la 30 iunie de Consiliul de Administrație al Băncii Mondiale, acest împrumut este primul dintr-o serie programatică de două operațiuni de finanțare și este dublat de o asistență financiară nerambursabilă de 24,2 milioane de dolari acordată din Fondul BIRD pentru Soluții Inovatoare privind Bunuri Publice Globale (Innovative Global Public Goods Solutions Fund), semnată tot săptămâna aceasta.

Conform guvernului României, împrumutul și asistența financiară nerambursabilă sprijină autoritățile române în realizarea unor reforme structurale importante pentru a avansa incluziunea socială (inclusiv măsurile de răspuns la criza umanitară), pentru consolidarea managementului fiscal, încurajarea decarbonizării și pentru îmbunătățirea rezilienței în fața schimbărilor climatice.

Recenta trecere a României în categoria țărilor cu venituri mari este încurajatoare, dar populația încă are unul dintre cele mai ridicate nivele de săracie și inechitate din Uniunea Europeană, ceea ce necesită eforturi adiționale. Acest parteneriat va sprijini eforturile Guvernului pentru a stimula incluziunea socială și pentru a răspunde constrângerilor ce împiedică o creștere economică sustenabilă și cu impact pozitiv asupra mediului, în România”, a explicat Anna Akhalkatsi, country manager pentru România în cadrul Banca Mondială.

No Comments

Add your review

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.