Banca Europeană de Investiții le reamintește liderilor europeni să nu se abată de la țintele climatice
Șeful Băncii Europene de Investiții, puternicul braț de creditare ale Uniunii Europene, le-a cerut liderilor europeni să nu dea înapoi în ceea ce privește acțiunea climatică pe fondul crizei energetice, potrivit Reuters.
Totodată, Banca Europeană de Investiții a semnalat că marile bănci mondiale de dezvoltare discută un plan comun de acțiune pe care l-ar putea anunța oficial la summitul climatic COP 27.
Werner Hoyer, președintele BEI, a declarat că haosul din piețele energetice declanșat prin invazia rusească din Ucraina a funcționat ca o piedică în calea acțiunii climatice, însă a subliniat că țintele rămân neschimbate.
„Ne vom confrunta cu vremuri dificile. (…) Avem pe masă și alternativa, iar ea înseamnă la acest moment eforturi agresive în direcția energiei regenerabile și în direcția eficienței energetice. Nu trebuie să ne oprim acum”, a declarat Hoyer.