Australia ar trebui să aloce de zece ori mai multe fonduri înspre lupta cu criza climatică
Australia trebuie să sporească semnificativ eforturile financiare alocate luptei cu criza climatică, în contextul în care un nou studiu dat publicității arată că țara finanțează doar o zecime din eforturile pe care ar trebui să le finanțeze, potrivit The Guardian.
Studiul a fost lansat de Oxfam și ActionAid Australia, iar concluzia acestuia este că Australia ar trebui să majoreze rapid alocările financiare la 3 miliarde de dolari înainte de summitul climatic Cop27, care va avea loc în Egipt în luna noiembrie.
Una dintre temele principale ale conferinței ar putea fi apelul țărilor mai sărace către națiunile bogate prin care primele le cer celor din urmă să contribuie semnificativ mai mult din punct de vedere financiar la lupta cu criza climatică, în contextul în care cele mai dezvoltate economii din lume sunt și cele care au cauzat cea mai mare parte din poluare.
La summitul Cop26 care a fost organizat anul trecut în Glasgow, o coaliție de 134 de țări în curs de dezvoltare plus China au încercat să obțină un acord pentru înființarea unei facilități de finanțare prin intermediul căreia să fie compensate pagubele cauzate de efectele crizei climatice. Totuși, această inițiativă a fost respinsă de țările dezvoltate.