Asociația pastel
Asociația pastel
Misiunea Asociației pastel este „Nicio lună fără o faptă bună”, iar ca să fie sustenabilă punem în centrul preocupărilor noastre puterea colaborării. Știm că doar împeună, susținându-ne reciproc, putem ajunge la scopul comun de a inspira oamenii și companiile să se implice în comunitate. Ne responsabiliează să facem parte dintr-o inițiativă atât de puternică și ne aliniem cu organizațiile care își propun să construiască un viitor mai bun.
Andreea Oprea – Director Executiv, Asociația pastel
Asociația pastel este răspunsul pentru o nevoie actuală: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipa și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.