Asociația BookLand
Asociația BookLand

„Credem cu tărie că România de mâine va fi o Românie mai educată, cu drag de muncă, cu încredere în propriile sale forțe și care-și va îndeplini acest uriaș potențial pe care îl are. Însă numai dacă alegem să schimbăm ceva astăzi. Știm că se poate. Dacă noi, un simplu ONG, am dovedit că putem moderniza 80 de școli de la sat, în numai 4 ani, imaginați-vă cât de multe putem face ÎMPREUNĂ! Suntem onorați să ne alăturăm unei coaliții care aduce la aceeași masă societatea civilă, mediul privat și autoritățile, pentru a genera schimbări sistemice și a construi un viitor mai bun.”
Mihaela Petrovan, Președinta Asociației BookLand
Asociația BookLand contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale și distractive în mijlocul naturii, prin Bursele BookLand care le oferă șansa unor copii excepționali de la sat să urmeze liceul și facultatea, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor.
„Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori, părinți și elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural oferindu-le elevilor acces la educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase, care oferă o perspectiva pentru o comunitate durabilă. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate în numai 4 ani (2020-2023), 15.000 de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite!
În 2024 Asociația BookLand a făcut pasul următor și a început să construiască primul său Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, în satul Vulturesti din județul Argeș. Aici, în acest campus construit exclusiv din bani privați, educația & formarea profesională se vor întâlni cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun, chiar în comunitatea lor. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).
Obiective de Dezvoltare Sustenabilă Susținute



