Ana Gheorghiu, Public Affairs, Science and Sustainability Lead, BAYER: „sustenabilitatea este parte integrantă din activitățile de zi cu zi”
- Cum au evoluat investițiile în sustenabilitate ale companiei pe parcursul anului trecut? Care este valoarea acestora și către ce tipuri de proiecte s-au îndreptat investițiile?
La Bayer, sustenabilitatea este parte integrantă din activitățile de zi cu zi, fiind în centrul viziunii noastre „Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană”. Pentru noi, sustenabilitatea înseamnă mai mult decât responsabilitatea corporativă – este de fapt o dimensiune a strategiei noastre de afaceri, a valorilor noastre și a modului în care lucrăm. Așa că putem spune că orice investiție făcută pentru dezvoltarea companiei este implicit și o investiție în sustenabilitate.
Prin intermediul celor trei divizii Pharmaceuticals, Consumer Health și Crop Science, suntem poziționați în mod unic pentru a sprijini accesul la asistență medicală și la securitatea alimentară și pentru a promova o agricultură mai durabilă. Astfel, contribuim în mod semnificativ la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite. Criza COVID și agresiunea Rusiei în Ucraina ne-au reamintit de importanța sănătății și a nevoii de hrană accesibilă și de calitate, subliniind relevanța noastră sistemică.
Pe plan local, în 2022 am inițiat proiecte noi, dar am consolidat și parteneriatele existente. Am demarat un proiect împreună cu Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România, în care explorăm împreună beneficiile agriculturii sustenabile. Am continuat să dezbatem intern ce inseamnă sustenabilitatea pentru fiecare dintre noi și cum putem contribui la o viață mai bună, pe o planetă mai sănătoasă. În biroul din București 2022 a fost un an al transformării către sustenabilitate, iar o adevărată „campioană” a sustenabilității este stația noastră de procesare a semințelor din Sinești, județul Ialomița. Însă vă invit să vedeți exact ce am realizat deja și care ne sunt planurile de viitor în recent lansata serie de interviuri Bayer Sustainability Talks, în care „dăm din casă” și vă împărtășim pasiunea și eforturile colegilor.
De asemenea, am continuat colaborarea cu Asociația Caravana cu medici și Asociația Mai Mult Verde și am sărit în ajutorul refugiaților ucraineni, atât prin acțiuni proprii, cât și sprijinind diferite ONG-uri. Pentru toate aceste cauze, donațiile monetare făcute de Bayer România în 2022 au fost în valoare de peste 100,000 EUR, iar donațiile în produse în valoare de 120,000 EUR.
- Care sunt obiectivele strategiei de sustenabilitate ale organizației si care sunt cele mai mari 3 obstacole și oportunități în procesul de implementare a strategiei.
De la acțiunea climatică la agricultură mai durabilă și securitatea alimentară, de la acces la produse de îngrijire medicală la emanciparea femeilor, lucrăm în mod constant și țintit pentru a reduce riscurile și a ne crește impactul pozitiv. Strategia Bayer de sustenabilitate are trei dimensiuni: 1) să creștem calitatea vieții pentru cât mai mulți oameni, 2) să ne reducem amprenta ecologică de-a lungul lanțului valoric și 3) să promovăm o conduită responsabilă în afaceri.
La nivel global, cele 3 divizii Bayer au obiective clare, de îndeplinit până în 2030, în funcție de domeniul de activitate: divizia Pharmaceuticals își îndreaptă eforturile către a oferi acces la planificare familială și mijloace de contracepție pentru 100 de milioane de femei, Consumer Health își dorește să extindă accesul la servicii de sănătate pentru 100 de milioane de oameni din comunitățile defavorizate din întreaga lume, iar Crop Science vrea să susțină activitatea a 100 de milioane de mici fermieri din țările cu venituri reduse și medii.
Pe lângă criza sanitară și războiul de la graniță pe care le-am menționat deja, populația mondială în creștere și povara tot mai mare asupra ecosistemelor naturale se numără printre cele mai mari provocări cu care se confruntă omenirea în prezent. Prin natura operațiunilor sale, Bayer poate avea o contribuție semnificativă la depășirea acestor obstacole globale.
Cred că oportunitățile vin din modul în care gestionăm aceste situații. O să vă dau un exemplu din domeniul agriculturii, fiind una dintre direcțiile noastre de activitate. Agricultura poate fi una dintre soluțiile la provocările enumerate. Mai exact, nu numai impactul asupra climei al agriculturii poate fi redus, ci și fermele pot avea o contribuție imensă la sechestrarea carbonului. Agricultura de precizie, hibrizii inovatori toleranți la secetă și dăunători și noile produse de protecție a plantelor cu profiluri de mediu mai favorabile reduc consumul de apă, forță de muncă sau energie. Și întocmai cu aceste soluții mergem către fermieri, pentru a îi sprijini să își crească performanțele și profitabilitatea, utilizând în același timp mai puține resurse și protejând mediul înconjurător.
- Cum vă pregătiți să răspundeți noilor cerințe privind raportarea de sustenabilitate impuse de noua directivă de raportare a sustenabilității corporative (CSRD)?
Reglementările ESG sunt importante pentru a ne măsura progresul și performanțele și pentru a seta, în final, anumite standarde de conformitate.
Bayer publică anual un Raport de sustenabilitate global cuprinzător, în care descrie în mod transparent subiectele legate de ESG și îndeplinirea cerințelor și așteptărilor părților interesate. Raportul de sustenabilitate este descris într-un mod tehnic și auditabil și include atât declarații calitative detaliate, cât și date cantitative. Pe plan local, dimensiunea organizației nu implică încă raportarea obligatorie, însă am decis să demarăm în 2022 un exercițiu în care să ne măsurăm, pentru prima dată, activitățile și din această perspectivă.
- Care considerați că vor fi cele mai presante provocări la care compania va trebui să găsească soluții în 2023, pentru a-și menține performanța economică și atinge totodată, obiectivele de sustenabilitate? (de exemplu, instabilitatea economică / geopolitică, prețurile la energie, schimbarile climatice, resurse naturale limitate, achiziția și retenția de talente, aspecte legate de lanțul de aprovizionare, conflictele globale, etc)
Cu siguranță nicio industrie nu traversează o perioadă facilă. Într-un mediu de afaceri care oricum absorbea efectele pe termen lung ale pandemiei și ale instabilității geopolitice, provocarea care probabil că va persista în 2023 este dată de inflație. Vedem că multe economii stagnează sau se micșorează, iar afacerile trebuie să se pregătească pentru această realitate.
În plus, suntem cu toții martori la o transformare digitală accelerată. Ca răspuns, cred că fiecare afacere trebuie să se considere o afacere tehnologică. Companiile trebuie să își reproiecteze procesele și să se asigure că oamenii lor au abilitățile necesare pentru o lume în care colaborăm și lucrăm din ce în ce mai mult cu mașini capabile și inteligente.
Iar în domeniul agriculturii, una dintre cele mai mari provocări pentru noi este dată de lipsa de predictibilitate a vremii și accentuarea vizibilă a schimbărilor climatice și a fenomenelor meteo extreme. După seceta pedologică accentuată din 2022, anul a început cu cele mai călduroase zile de ianuarie din istorie, iar anumite culturi agricole au avut de suferit. De aceea, responsabilitatea noastră este cu atât mai mare în a le oferi fermierilor cele mai bune soluții agronomice pentru a rămâne competitivi, implementând practici agricole sustenabile. De fapt, chiar strategia noastră locală de sustenabilitate pentru divizia Crop Science este de a gestiona provocarea secetei, prin promovarea practicilor agronomice pentru buna gestionare a apei și îmbunătățirea calității solurilor.
- Cum ați caracteriza pe scurt tranziția de la business as usual la business sustenabil în industria dumneavoastră?
Afacerile, în general, sunt produsul unui amestec de forțe externe: piețele în care își desfășoară activitatea, reglementările care le guvernează, cererea consumatorilor. Însă acum, toți acești parametri trebuie să fie în echilibru și cu grija pentru societate și mediul înconjurător. De aceea, consider că tranziția către o economie durabilă nu va fi completă până când performanța afacerii nu va fi măsurată și în termeni de rentabilitate a resurselor naturale, nu doar de rentabilitate a capitalului financiar. Într-adevăr, angajamentul cerut companiilor este enorm. Pe termen lung însă, doar astfel business-urile vor putea crește susținut pe o piață din ce în ce mai solicitantă, dar bogată în oportunități. Iar la Bayer, angajamentele ferme și progresul înregistrat până acum ne permit să afirmăm că suntem deja pe drumul cel bun.