fbpx

Enter your keyword

post

A fost lansat primul ghid de design incluziv din România

A fost lansat primul ghid de design incluziv din România

Absența unei treceri de pietoni care te obligă să ocolești o intersecție, un lift defect sau niște scări fără rampă sunt doar o parte dintre barierele pe care orașul le pune între el și oameni. Pentru o societate echitabilă, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) a lansat cartea „Design Incluziv: Exerciții de empatie în proiectare”, scrisă de Iris Popescu, arhitect specializat în proiectare incluzivă și accesibilizare.

Este primul ghid pentru arhitecți, urbaniști, constructori, persoane din administrația publică sau specialiști din domenii conexe care vor să pornească cu o viziune incluzivă atunci când dezvoltă spații și orașe echitabile ce iau în considerare nevoile unui spectru cât mai larg de utilizatori.

Cartea oferă o bază teoretică a designului incluziv, prezintă metode, procese și exemple de bune practici, analizează contextul actual din țara noastră și propune o schimbare de paradigmă în proiectare printr-o înțelegere mai bună a diversității umane. De asemenea, ea oferă mărturii ale celor care au participat la taberele de empatie organizate de AMAIS pentru sensibilizarea actorilor principali ai orașelor la problemele cu care se confruntă un segment important din populație, până acum ignorat.

Iris Popescu, fondatoarea AMAIS, spune că acest ghid pornește de la poveștile celor mai puțini vizibili, ale celor „nepoftiți”, „imprevizibili”, „diferiți de normă”, pentru care mediul construit poate deveni zilnic un șir de uși închise sau o cursă plină de obstacole.

,,Ghidul nu oferă soluții de accesibilizare, materiale sau dimensiuni, ci este un manifest colectiv care să ne reamintească tuturor de responsabilitatea pe care o purtăm față de comunitate. Este o invitație la dialog și o reiterare a importanței pe care o are designul incluziv pe termen lung pentru oameni cât mai diverși. Pentru mine, pentru tine și pentru societate în general. Este un îndemn la schimbare, empatie și creativitate. De ce? Pentru că indiferent din ce categorie crezi că faci parte acum, nevoile și abilitățile tale se vor schimba în timp. Poți fi oricând persoana „nepoftită” de la masa dezbaterilor despre dezvoltarea mediului construit. Subiectul te include și pe tine”, explică Iris Popescu.

Ghidul „Design inclusiv: Exerciții de empatie în proiectare” a fost tipărit prin Timbrul de arhitectură, finanțare susținută de Ordinul Arhitecților din România, și se găsește online și în librării.

Mai multe detalii despre el pehttp://include.amais.ro.

AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este un ONG înființat în 2015, cu scopul de a construi o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități permanente, temporare sau bazate pe context, prin aplicarea principiilor designului incluziv în: arhitectură, tehnologie și proiecte sociale.

Mai multe informații despre activitatea asociației pe: https://amais.ro.